INCHIDE

Pilonul II de pensii, făcut KO de criza politică!

Pilonul II de pensii, făcut KO de criza politică!

* valoarea unitară a activului net  a intrat pe o pantă descendentă abruptă, toate câștigurile acumulate de la începutul anului 2026 fiind șterse în doar câteva săptămâni tensionate * pentru cei care contribuie de ani buni, pierderea față de vârful din februarie ajunge la aproape 2.000 de lei!

Lovitură pentru economiile a peste 8,3 milioane de salariați. Datele oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că turbulențele politice încep să muște serios din randamentele fondurilor de pensii private obligatorii.

Semnalul este cât se poate de clar și îngrijorător. În plin scandal politic, chiar înainte ca Partidul Social Democrat să oficializeze ieșirea de la guvernare, indicatorul-cheie al sistemului - valoarea unitară a activului net (VUAN) ­- a intrat pe o pantă descendentă abruptă. Practic, toate câștigurile acumulate de la începutul anului 2026 au fost șterse în doar câteva săptămâni tensionate.

Dacă în februarie VUAN atingea un vârf de aproximativ 43 de lei, în aprilie acesta a coborât la circa 41,7 lei, revenind la nivelul de la începutul anului. O scădere de aproape 3%, care poate părea modestă pe hârtie, dar care se traduce în pierderi concrete și dureroase pentru fiecare contributor.

Pentru un român obișnuit, cu aproximativ 1.500 de unități de fond - o situație frecventă pentru cei care contribuie de ani buni - pierderea față de vârful din februarie ajunge la aproape 2.000 de lei. Iar doar în ultimele zile de tensiuni politice, evaporarea a fost de peste 1.300 de lei. Practic, economiile pentru bătrânețe se subțiază într-un ritm care începe să provoace neliniște reală.

Problema nu se oprește aici. Pe lângă scăderea randamentelor, sistemul este lovit și de o prăbușire a contribuției medii per participant. Cu alte cuvinte, intră mai puțini bani în conturi exact în momentul în care și randamentele slăbesc - o combinație periculoasă pentru viitorul pensiilor private.

Situația este cu atât mai tensionată cu cât fondurile administrate privat investesc masiv în titluri de stat și acțiuni listate la Bursa de Valori București - două zone extrem de sensibile la instabilitatea politică. Când scena politică se clatină, efectele se propagă imediat în piețe, iar de acolo direct în conturile românilor.

Ironia este că totul vine după un an 2025 spectaculos, considerat cel mai bun din istoria sistemului, cu randamente de peste 19%, aproape duble față de inflație. Atunci, administratorii reușiseră să compenseze inclusiv scăderea contribuțiilor, iar conturile românilor crescuseră semnificativ. Acum, însă, trendul s-a inversat brutal.

Pentru cei tineri, care mai au decenii până la pensionare, aceste fluctuații pot fi absorbite în timp. Dar pentru zecile de mii de români care urmează să iasă la pensie chiar în acest an, fiecare procent pierdut contează enorm. Practic, momentul retragerii coincide cu o perioadă de scădere, ceea ce poate reduce semnificativ suma finală încasată. Adina MITREA

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!