Producția de fructe din Iași s-a prăbușit. În doar trei ani, județul a pierdut aproape 8.000 tone

* datele oficiale arată un declin accentuat al pomiculturii ieșene * producția totală de fructe a scăzut de la 48.292 tone în 2021 la doar 40.654 tone în 2023 * merele și prunele rămân dominante, dar toate culturile dau semne de slăbiciune, iar livezile familiale se sting treptat * anul 2025 se anunță cel mai greu, din cauza înghețului devastator din primăvară

Producția de fructe din județul Iași, odinioară un reper al Moldovei, traversează o criză evidentă. În doar trei ani, între 2021 și 2023, bilanțul oficial arată o scădere de aproape 8.000 tone. Dacă în 2021 livezile ieșene livrau pe piață 48.292 tone, în 2023 producția totală abia a atins 40.654 tone. Ritmul de declin este constant și semnalează nu doar efectele schimbărilor climatice, ci și lipsa unor investiții solide în replantări și tehnologii moderne de protecție. Iar perspectiva este și mai sumbră: anul 2025 este catalogat de specialiști drept „jalnic”, după ce înghețurile târzii din primăvară au compromis masiv livezile, afectând mugurii și florile în faza lor cea mai sensibilă.

La nivel de culturi, cifrele vorbesc de la sine. Merele, principala specie pomicolă a județului, au coborât de la 17.548 tone în 2021 la 15.211 tone în 2023, pierzând peste 2.300 tone. Prunele, a doua cultură ca importanță, au scăzut de la 12.504 tone la 10.511 tone în același interval. Cireșele și vișinele, considerate branduri locale, au pierdut peste 1.200 tone în doar trei ani, ajungând la 9.124 tone în 2023.

Perele și caisul se numără printre speciile cele mai lovite: perele au scăzut de la 2.047 tone la 1.590 tone, iar caisul de la 1.783 la 1.538 tone. În schimb, nucul se menține relativ constant, oscilând în jur de 1.600–1.800 tone, dar fără a compensa pierderile înregistrate la alte categorii.

Pomicultura tradițională este în colaps

Situația cea mai îngrijorătoare apare la nivelul livezilor familiale, unde producția a coborât de la 1.084 tone în 2021 la doar 834 tone în 2023. Este semnul că pomicultura tradițională, transmisă din generație în generație, intră pe un drum descendent, cu consecințe asupra diversității fructelor locale și a piețelor de proximitate.

Specialiștii explică această cădere prin mai mulți factori. În primul rând, schimbările climatice au devenit imprevizibile. Înghețurile târzii din primăvară afectează direct florile și mugurii, iar verile secetoase reduc capacitatea pomilor de a lega fructe. În al doilea rând, o parte semnificativă a livezilor din Iași sunt îmbătrânite, iar replantările se fac lent și pe suprafețe reduse. Lipsa de irigații și investiții în tehnologii anti-îngheț agravează problema.

Dincolo de aspectul economic, declinul pomiculturii ieșene are și un impact social. Tot mai puțini tineri se implică în întreținerea livezilor familiale, iar fermele mici dispar încet, odată cu generațiile care le-au lucrat. Rezultatul este o concentrare a producției în câteva exploatații mari, în timp ce micii cultivatori ies de pe piață.

Livezile sunt în pericol

Paradoxul este că județul Iași dispune de un patrimoniu pomicol considerabil, cu peste 5.200 hectare de livezi înregistrate oficial. Cu toate acestea, randamentele scad, iar cifrele confirmă un dezechilibru între potențialul teoretic și realitatea din teren.

Pentru a evita o prăbușire definitivă, specialiștii atrag atenția că sunt necesare măsuri urgente: sprijin financiar pentru replantări, programe de susținere a livezilor tinere, irigații adaptate la noile condiții climatice și tehnologii de protecție împotriva fenomenelor extreme. În absența lor, Iașul riscă să-și piardă poziția pe harta pomiculturii românești, chiar dacă tradiția și suprafețele încă ar putea susține o producție competitivă.

Declinul producției de fructe din Iași nu mai este doar un semnal de alarmă statistic. Este o realitate care se vede în livezi, pe tarabele piețelor și în veniturile fermierilor. Iar dacă trendul ultimilor ani va continua, peste câțiva ani județul ar putea produce cu 10.000 tone mai puține fructe decât astăzi. Pentru un teritoriu cu atâta tradiție agricolă, o astfel de pierdere ar echivala cu dispariția unei identități economice și culturale.

Dan DIMA