INCHIDE

România are prima bancă ce permite cereri de bani doar pe baza numărului de telefon

România are prima bancă ce permite cereri de bani doar pe baza numărului de telefon

BCR introduce o inovație majoră în banking-ul românesc, care permite clienților să solicite bani folosind doar numărul de telefon.

Această facilitate, implementată de prima bancă din România care oferă serviciul, simplifică considerabil transferurile și plățile rapide între persoane.

Banca Comercială Română (BCR) devine prima bancă ce oferă clienților posibilitatea de a solicita bani folosind doar numărul de telefon. Acest lucru va fi posibil prin serviciul RoPay Alias, care este integrat în aplicația George, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al băncii.

Această funcție a fost lansată odată cu introducerea RoPay 2.0. Aceasta este noua schemă de plăți instant dezvoltată de Transfond și autorizată de Banca Națională a României (BNR), începând cu 1 septembrie.

„Prin lansarea funcționalității de solicitare bani prin RoPay Alias, BCR deschide drumul către o nouă etapă a interoperabilității între bănci. Este o soluție care simplifică semnificativ viața clienților, pentru că le permite să trimită sau să solicite bani instant, doar pe baza numărului de telefon, indiferent de banca în care are cont prietenul sau partenerul lor, cu condiția ca instituția să fie înrolată în schemă. Este încă un pas prin care întregul sistem bancar românesc devine mai conectat, mai rapid și mai accesibil, pentru care le mulțumim partenerilor noștri de la TRANSFOND”, a declarat Petruț Lixandru, Director Adjunct Distribuție Retail, BCR.

Cum funcționează noua funcție

Funcția „Solicită bani” permite clienților băncii să trimită o cerere de plată doar prin introducerea numărului de telefon al destinatarului. Solicitantul primește instant o notificare și poate confirma tranzacția fără să mai fie nevoit să furnizeze IBAN-ul sau alte detalii suplimentare.

Această nouă opțiune completează serviciile RoPay deja existente în aplicația George. Trebuie precizat că acestea permit plăți și încasări instant prin intermediul unui cod QR. Toate aceste soluții fac parte din strategia BCR de a încuraja incluziunea financiară și de a digitaliza ecosistemul de plăți din România.

În George, clienții pot folosi următoarele funcționalități pentru plăți Person2Person:

- Plată prin RoPay – scanare cod QR: scanezi codul, verifici suma și confirmi tranzacția;

- Încasare prin RoPay – generare cod QR: generezi codul QR cu suma dorită și îl prezinți plătitorului;

- Solicitare bani prin Alias (număr de telefon): introduci suma și numărul de telefon al destinatarului. Acesta va primi o notificare detip push și poate confirma plata instant;

- Plată pe baza numărului de telefon: completezi suma și numărul de telefon al beneficiarului, iar banii ajung imediat în contul acestuia.

Accesul la serviciul RoPay este disponibil direct în aplicația George.

Mihai Morcovescu putereafinanciara.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!