Trump oferă „pace” contra cost. Capcana diplomatică pentru Nicușor Dan

Donald Trump a început să-și construiască o alternativă personală la ONU și a creat așa-numitul „Consiliul pentru Pace” care are rolul să supravegheeze reconstrucția Fâșiei Gaza. Dar presa americană scrie că acest organism internațional ar urma să fie extins pentru a aborda conflictele și din alte părți ale lumii, cum ar fi războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina sau stabilitatea statului Venezuela.

Cum ar acționa acest organism? Păi în mod sigur cu totul diferit de principiile multilaterale ale Cartei ONU. Jucăria lui Trump ar avea o ierarhie clar stabilită în care deciziile, deși luate prin votul majoritar al membrilor, rămân supuse aprobării finale a președintelui american.

Practic se centralizează puterea de decizie la Washington, iar administrația Trump transmite ideea că vrea să rescrie arhitectura securității internaționale după chipul și asemănarea doctrinei MAGA. Cu alte cuvinte, democrația este doar de fațadă în „Consiliul pentru Pace” al lui.

Există însă o condiție pe care o pune Trump statelor care vor un loc permanent în Consiliu. Acestea ar trebui să contribuie cu fonduri lichide de cel puțin UN MILIARD de dolari. Mesajul e practic că influența nu se mai câștigă prin abilități diplomatice, ci se cumpără cu bani gheață.

Bucureștiul a fost invitat

Administrația Prezidențială a anunțat duminică că și președintele Nicușor Dan a primit oficial invitația ca România să se alăture inițiativei.

Aici intervine marea dilemă internă care lovește România într-un moment extrem de vulnerabil. Traversăm o perioadă dificilă, suntem în deficit bugetar cronic și sunt luate măsuri de austeritate care revoltă populația și care sunt menite, ne spune premierul Bolojan, să țină economia pe linia de plutire.

În plus, România are lipsuri mari în ceea ce privește fondurile pentru spitale, infrastructură și educație. Așa că ideea de a vira un miliard de dolari într-un cont gestionat de Trump e de-a dreptul o mișcare periculoasă.

Și nu știm câți români ar fi dispuși să accepte ca banii din taxele lor să fie redirecționate către acest fond internațional, doar pentru privilegiul ca președintele Nicușor Dan să stea la o masă unde, oricum, ultimul cuvânt nu îi aparține.

La problemele fiscale pe care le are România în acest moment, un astfel de angajament financiar ar putea fi perceput de opinia publică nu ca o investiție în securitate, ci ca o formă de tribut plătită unei mari puteri. Ceea ce și este până la urmă.

Căci, da, „consiliul pentru Pace” nu are nicio treabă cu diplomația. Diplomația se face, nu se cumpără. Iar în mod tradițional, greutatea unui stat în relațiile internaționale era dată de calitatea alianțelor sale, de poziția geostrategică și de abilitatea negociatorilor săi. Trump anulează însă aceste criterii și le înlocuiește cu un prag financiar. În viziunea sa, relațiile interstatale se reduc la nivelul unui abonament de lux pentru un loc la o masă unde doar el decide.

De ce nu trebuie România să accepte invitația lui Donald Trump? Pentru că astfel ar legitima un sistem internațional care subminează ordinea internațională bazată pe reguli care a stat timp de șapte decenii la baza relației transatlantice.

România s-ar alătura unui organism care, prin definiție, ignoră principiile Cartei ONU și promovează voința arbitrară a unui singur om, chiar dacă el e președintele țării cu care România are un parteneriat strategic.

Duplicitatea diplomației americane în era Trump

Contextul e cu atât mai complicat cu cât relația transatlantică trece prin cel mai tensionat moment din ultimele decenii. În timp ce trimite invitații de pace, Donald Trump a declanșat un război economic absurd cu Europa, anunțând că e pe cale să impună taxe vamale aliaților care se opun ideii sale de a cumpăra Groenlanda. Această contradicție flagrantă între „Consiliul pentru Pace” și amenințările economice arată duplicitatea noii diplomații americane MAGA.

Amenințarea că taxele vamale vor crește la 25% începând cu 1 iunie 2026, dacă Danemarca nu cedează teritoriul, pune România într-o poziție imposibilă.

Ca stat membru al Uniunii Europene, Bucureștiul trebuie să fie solidar cu partenerii săi europeni agresați economic. Ca partener strategic al SUA, este presat să „sărute inelul” și să plătească biletul de intrare în noul club.

Dinamica asta amintește izbitor de practicile structurilor de tip mafiot precum Cosa Nostra, unde protecția e garantată doar celor care plătesc și se supun necondiționat „Nașului”.

Concret, nu mai vorbim despre valori comune, democrație sau libertate, ci despre raporturi de forță brută și tranzacționarea intereselor fără scrupule.

Președintele Nicușor Dan are, așadar, misiunea extrem de grea de a formula un răspuns care să nu arunce în aer bugetul țării, dar nici să nu provoace furia celui mai important garant al securității noastre naționale, mai ales prin relația de dependență militară și economică pe care o avem față de armamentul produs de americani.

Dacă România acceptă să plătească miliardul de dolari pentru a intra în grațiile lui Trump, gestul ar putea fi interpretat de partenerii europeni, în special de Germania și Franța, drept o trădare a solidarității europene în fața șantajului american.

Așa că decizia Palatului Cotroceni va arăta cât de mult suntem dispuși să plătim pentru iluzia de a fi importanți și cât de mult prețuim demnitatea diplomatică.

E interesant de urmărit și ce forțe politice din spațiul public românesc vor susține plata locului la masa lui Trump de către statul român, căci acele voci care vor susține ideea asta vor indica că validează politica externă de tip agresiv, în care un aliat NATO e pedepsit economic pentru că refuză să își vândă o parte din teritoriul național, în timp ce alții sunt recompensați contra cost pentru obediență.

Relația americanilor cu Europa nu mai este una bazată pe respect reciproc, ci un de tipul „take it or leave it”, în care securitatea națiunilor europene a devenit un serviciu prestat contra cost și de supunere a ambițiilor Casei Albe, iar orice opoziție atrage represalii imediate. Asta, prieteni, înseamnă la propriu moartea NATO, așa cum o știam noi.

Diplomația românească, prin urmare, e forțată de tot ceea ce se întâmplă în lume să iasă din zona de confort a „parteneriatului privilegiat” care a funcționat decenii la rând pe pilot automat cu SUA și să adopte o poziție de demnitate calculată.

România trebuie să transmită Washingtonului că loialitatea sa strategică rămâne solidă, dar că aceasta nu poate fi decuplată de solidaritatea cu UE, singura ancoră economică reală a țării.

E momentul ca Nicușor Dan să înceapă să fie cu adevărat un președinte activ și să demonstreze că a fi aliat nu e sinonim cu a fi vasal.

Marco Badea cotidianul.ro