Zelenski profețește moartea lui Putin, după incursiunea de la Kursk: șeful armatei de la Kiev a explicat cât au avansat soldații pe teren
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat luni că incursiunea declanşată marţea trecută de forţele ucrainene în regiunea rusă de frontieră Kursk este "catastrofa acestui război" pentru Moscova, amintind de tragedia submarinului Kursk, produsă exact cu 24 de ani în urmă.
"Putem vedea ce se întâmplă cu Rusia (sub preşedintele Vladimir Putin): în urmă cu 24 de ani a avut loc dezastrul Kursk, începutul simbolic al guvernului său", a declarat Zelenski în discursul său zilnic către cetăţeni, referindu-se la scufundarea submarinului rusesc cu acelaşi nume, în care au murit toţi cei 118 membri ai echipajului.
"Şi acum este clar care va fi sfârşitul pentru el. Tot un Kursk. Catastrofa acestui război", a declarat Zelenski, care până luni nu s-a referit în mod explicit la operaţiunea ofensivă începută marţea trecută.
"Rusia a adus războiul la alţii, acum acesta se întoarce la ea acasă. Ucraina a dorit întotdeauna doar pacea şi cu siguranţă vom garanta pacea".
Este nevoie ca Rusia să fie forţată să facă pace, întrucât preşedintele Vladimir Putin vrea să lupte, a afirmat Volodimir Zelenski.
Liderul ucrainean a declarat că asaltul transfrontalier major al Kievului în regiunea rusă Kursk a fost o chestiune de securitate pentru Ucraina şi că Kievul a capturat zone din care Rusia a lansat lovituri împotriva teritoriului ucrainean.
"Dacă Putin vrea atât de mult să lupte, Rusia trebuie să fie forţată să facă pace", a declarat Zelenski.
El a declarat că regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, care se află în dreptul regiunii ruse Kursk, a fost de aproape 2.100 de ori ţinta atacurilor transfrontaliere ruseşti începând cu 1 iunie.
Zelenski a postat mesajul său la scurt timp după o reuniune a cabinetului de război în cadrul căreia a primit un raport de la comandantul şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, privind situaţia de pe front.
În înregistrarea video a acestei întâlniri, difuzată de preşedinte, Sîrski a anunţat că forţele ucrainene controlează în prezent 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Federaţiei Ruse, aceasta fiind prima declaraţie oficială a Kievului referitor la incursiune.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cutremur geopolitic după alegerile din Ungaria: avertisment din Rusia, val de reacții în Europa
Viktor Orbán a pierdut puterea! Ungaria intră într-o nouă eră
Tradiții în prima zi de Paște: ce fac românii după Înviere, de la ouăle roșii și masa în familie până la obiceiurile păstrate din bătrâni
Avertisment dinspre BNR: „Nu mai avem niciun glonț!”
Armistițiu de Paște pe frontul din Ucraina: decizia lui Putin care oprește temporar războiul
Un nou contract de zeci de milioane de lei, pe Autostrada A8
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
Tradiții de Paște, în Estul Europei
Cutremur în România
„Pace” de 14 zile în Orientul Mijlociu
A murit Mircea Lucescu. Fotbalul românesc pierde o legendă
Continuă telenovela Autostrăzii Târgu Neamț – Târgu Frumos
La o cană cu tuș
A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro
Aproape jumătate din apa potabilă se pierde înainte să ajungă la consumatori
Se deblochează posturile în învățământ
Aurul „se prăbușește” într-o corecție brutală de 25%
Joia Albă și Paștele țiganilor
Iașul a strălucit la Olimpiada Națională de Fizică 2026. 31 de elevi au obținut medalii și distincții
Unul din șase oameni suferă de ficat gras non-alcoolic
Specialiștii care modelează viitoarele orașe se întâlnesc săptămâna viitoare la Iași, în cadrul TILIA – Summitul orașelor din România
Accesul elevilor ieșeni la consiliere devine din ce în ce mai limitat
Motorina a coborât sub 10 lei în toate stațiile din Iași
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Iașul academic revine în clasamentele internaționale. UMF și UAIC, cele mai bine poziționate universități
Boom-ul Inteligenței Artificiale a schimbat piața de birouri a Iașului
Cum să alegi cizmele enduro potrivite pentru tine?
Asociația Artis, anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea Asociatiei ARTIS Iasi”, finantat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Asociația Persoanelor cu Handicap din România ”A.P.H.R.” Filiala Județeană Iași anunță finalizarea proiectului „Digitalizarea APHR Filiala Iași”
Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, gazda Concursului național pentru elevi cu deficiențe de vedere
„Hachițe Culturale”, omagiu pentru Teodor Corban și pariul pe o nouă generație de artiști
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
Început entuziasmant de Campionat European la șah
Succese în ringul seniorilor
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Costin ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Politicienii fac înmormântările tot mai atractive!!
COMUNICAT DE PRESĂ Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA NIVELUL SOCIETĂȚII ADF PROD S.R.L.”
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
Revoluție în sistemul de pensii: apar conturile individuale de investiții, fără taxe!
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Ieșeanca Ilinca Rață, două locuri I pentru România la un concurs internațional de echitație
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Lovitură din SUA pentru Viktor Orban. Un grup de senatori vrea să-l forțeze pe Trump să impună sancțiuni Ungariei
Fotbal, Liga a IV-a. CSM Pașcani și Tonmir, spectacol în „județeană”
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Prăbușirea influenței lui Orbán poate declanșa „haos în România!”
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan: „DNA Iași, printre cele mai bune din țară”
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!