Substanțe misterioase aruncate de două avioane deasupra Botoșaniului
În urmă cu aproximativ o săptămână Botoșaniul a fost străbătut de un val de panică după ce două avioane militare au survolat orașul, scrie botosaneanul.ro.
În cursul zilei de astăzi din nou, 8 mai, pe cer au fost observate două aparate de zbor, de culoare albă de această dată și care împrăștie un praf de culoare roz, relatează publicația.
Instituțiile de la Botoșani nu au cunoștință despre aceste avioane și nici Primăria nu confirmă că ar fi vorba despre o eventuală acțiune împotriva insectelor.
Zborul nu este nici în atenția celor de la Inspectoratul General al Aviației Române (IGAV) care au transmis că, cel mai probabil astfel de avioane obțin autorizații de zbor de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Nu este exclusă însă varianta ca aceste avioane să aparțină unui operator privat care organizează evenimente de genul „Gender Reveal”, adică „află sexul copilului”. Iar în cazul de față să fie evident, vorba despre o fetiță, notează botosaneanul.ro.