Calendarul zilei 8 februarie: 118 ani de la declanșarea Marii Răscoale de la 1907. S-a tras cu tunul în țăranii răsculați

Pe 8/21 februarie, în satul Flămânzi (judeţul Botoşani), avea loc un incident care a marcat începutul Marii Răscoale a ţăranilor, desfăşurate sub lozinca „Vrem pământ!”. Prin amploare (în aproape două luni a cuprins majoritatea judeţelor Moldovei şi Munteniei), precum şi prin revendicările ţăranilor, răscoala a avut profunde consecinţe în viaţa economică, socială şi politică a țării.

Evenimentul declanșator l-a constituit refuzul arendașului evreu Mochi Fischer, care avea în arendă moşiile boierilor plecaţi în străinătate, căutând să profite cât mai mult de pe urma țăranilor, de a încheia învoielile agricole cu ţăranii, lăsându-i pe aceștia fără arenda suprafețelor de pământ de care depindea viața lor și a familiilor lor.

Cele petrecute la Flămânzi au găsit un amplu ecou printre ţăranii din satele învecinate. Timp de aproape două săptămâni s-au produs frământări, au fost depuse plângeri şi cereri şi s-au creat diverse agitaţii de masă în momentul întâlnirilor avute cu reprezentanţii autorităţilor.

Realizând că nu obţin un răspuns favorabil la problemele lor, ţăranii din nordul Moldovei au trecut la lupta deschisă. Astfel, zeci de sate din judeţele Botoşani, Dorohoi şi Iaşi, s-au transformat în câmpuri de acţiune ale răsculaţilor.

La data de 13 martie 1907 este atins apogeul răscoalei ţărăneşti din România, flacăra răscoalei cuprinzând după zona Moldovei și zona Munteniei şi Olteniei, unde va cunoaște o violenţă deosebit de puternică.

Din Flămânzi răscoala s-a extins apoi și în alte zone ale țării, cum a fost cazul Olteniei și unde principalul focar al răscoalei a fost judeţul Dolj, ţăranii de aici nemaisuportând condiţiile deosebit de grele impuse de moşieri şi arendaşi. Autorităţile însă au reacționat imediat şi s-a ordonat deschiderea focului împotriva răsculaţilor, în localități precum Băileşti, Moțăței, Plenița, iar în altele a fost folosită chiar artileria împotriva ţăranilor, ceea ce a avut ca rezultat sute de morți și răniți. De asemenea şi în Muntenia, mai precis în județul Vlașca, răscoala a atins apogeul la jumătatea lunii martie, iar în 52 de comune din totalul celor 96 câte avea judeţul la acea dată, țăranii au ars şi au jefuit conacele boierești și au alungat pe arendași care administrau moșiile.

În paralel cu incendierea, ţăranimea a trecut la distrugerea sistematică a conacelor şi au început să-şi împartă pământurile. Populaţia nevoiaşă, în anumite locuri, a fraternizat şi ea cu răsculaţii. De exemplu, la Alexandria a luat parte la revoltă şi o unitate de rezervişti, iar în unele zone rezerviştii şi soldaţii aflaţi în concediu au devenit conducători ai grupurilor de ţărani, la fel şi învăţătorii sau preoţii. Oraşe precum Bacău, Craiova, Giurgiu, Buzău sau Piteşti au fost atacate de coloane formate din zeci de răsculaţi, care s-au izbit de rezistenţa Armatei. Astfel, au fost omorâţi un număr mare de ţărani, în timp ce alţii au fost torturaţi, fiind pusă în acţiune şi artileria care a bombardat numeroase sate în judeţele Vlaşca, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi.

Aceste acțiuni ale țăranilor răsculați au dus la intervenția în forță a armatei, care în localități precum Stăneşti, Vieru ori Hodivoaia, a folosit armele și tunurile pentru a-i împrăștia pe țărani. În fruntea represiunii a fost pus generalul Alexandru Averescu, viitor erou al Primului Război Mondial.

Au luat poziţii și au protestat împotriva acestor intervenţii deosebit de violente , numeroşi intelectuali, precum Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere şi alţii, care au cerut guvernului condus de Gheorghe Cantacuzino şi apoi de Dimitrie Sturza, rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti”. Numărul țăranilor uciși în timpul răscoalei de la 1907 este însă dificil de precizat cu exactitate, chiar dacă ziarele vremii scriau ca a fost vorba de „mai multe mii de țărani uciși”, niciodată nu a fost publicat un bilanț oficial a celor care şi-au pierdut viața în această răscoală. Istoricul Alex Mihai Stoenescu citează un raport prezentat prim-ministrului Sturza, în care este prezentată cifra de 423 de morți, 112 răniți și 1751 de arestați, în perioada 28 martie-5 aprilie. Pentru comparație, în decembrie 1989 au murit 1.116 morți, dintre care 159 în intervalul 16-22 decembrie, iar restul după arestarea lui Nicolae Ceaușescu.

Regimul comunist a avansat cifra de 11.000 de morți, dar care este imposibil de dovedit.

La începutul secolului al XX-lea, în România țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate. Diferența enormă dintre suprafața de pământ deținută de marii latifundiari și suprafața foarte mică deținută de marea masă a țăranilor a constituit cauza principală a izbucnirii răscoalei din anul 1907.Cazul Flămânzi nu era unic: majoritatea celor care administrau moșiile, adică arendașii, tratau țăranii într-un mod aproape de barbarie.

La acest fenomen s-a adăugat și sărăcirea țăranilor, nevoiți să-și vândă pământul altor țărani, mai înstăriți. Această situație a fost platforma pe care și-au făcut apariția mesajele comuniste, care îi incitau pe țărani împotriva „moșierilor”, după cum scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu.

De altfel, în perioada comunistă a fost folosită foarte mult tema Marii Răscoale de la 1907, dar evitându-se temele „incorect politice”, precum implicarea Rusiei în stârnirea evenimentelor și prezența elementului etnic în complexul revendicărilor țăranilor.

Materialul apartine doamnei Ema Ionescu r3media.ro