Marea iubire a Leopoldinei Bălănuță pentru Mitică Popescu. Ce i-a cerut actorului în noaptea când a murit?

Stânga: Leopoldina Bălănuță cu Mitică Popescu. Dreapta: Leopoldina Bălănuță - Foto: Facebook

Leopoldina Bălănuță și Mitică Popescu au trăit împreună 25 de ani, până la moartea actriței, în 1998. Înainte de a trece în neființă, Leopoldina i-a spus soțului ei: „Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea”.

Pe 10 decembrie, Leopoldina Bălănuță, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale scenei românești, ar fi împlinit 91 de ani. 

S-a stins din viață în 1998, lăsând în urmă un repertoriu memorabil și o poveste de viață trăită alături de actorul Mitică Popescu, cel care i-a fost partener de drum timp de un sfert de secol. 

Marea iubire a Leopoldinei Bălănuță pentru Mitică Popescu. Ce i-a cerut actorului în noaptea când a murit?

La începutul anilor ’70, Mitică Popescu se afla într-o perioadă de căutări profesionale, după un parcurs în care mama îl dorise preot, iar el alesese teatrul. Transferul său la Teatrul Mic din București avea să fie decisiv.

Pentru a descrie momentul sosirii lui la București, actorul spunea:
„Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamţ când am fost anunţat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din Bucureşti. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani.”

Distribuirea în spectacolele „După cădere” și „Stâlpii societății” a fost începutul colaborării sale cu Leopoldina Bălănuță. Curând, cei doi au început să petreacă tot mai mult timp împreună, inițial în cadrul grupului de prieteni al actriței.

Apropierea celor doi

Un moment de cumpănă în viața Leopoldinei a adus și consolidarea relației lor. În perioada în care actrița a fost internată pentru o peritonită, Mitică Popescu i-a fost alături zilnic.

Despre acea perioadă, actorul relata:
„O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare şi stăteam cât mai mult posibil lângă ea. […] M-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorinţa şi m-am bucurat de bucuria ei.”

După externare, Leopoldina i-a propus să se mute împreună.

Căsătoria după cutremurul din 1977

Cei doi s-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977, pe 2 iunie. La acel moment, Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani, fapt care a contribuit la ezitarea lor inițială în a face pasul oficial, după cum mărturisea chiar actorul.

Din cauza obligațiilor profesionale, Mitică Popescu a ajuns cu două ore întârziere la Starea Civilă din Piața Amzei, unde actrița îl aștepta alături de un unchi şi doi colegi.

Seara, slujba religioasă a fost oficiată de tatăl Leopoldinei, preot, chiar în casa în care aceasta copilărise.

Despre reticența lor inițială, actorul explica:
„Ne-a fost jenă de vârsta noastră. Pentru dragoste nu contează vârsta, dovada că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă.”

Ultima seară împreună

Trebuie să spunem că, din nefericire, Leopoldina Bălănuță era o fire bolnăvicioasă. Înainte de a-l cunoaște pe Mitica Popescu, regretata actriță suferise șase operații.

Pe 14 octombrie 1998, cei doi soți au urmărit meciul de fotbal Ungaria - Romania. După încheierea partidei, Leopoldina i-a mărturisit actorului: „Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea". Leopoldina ar fi vrut să-i supravietuieasca, pentru a fi ea cea care să jelească. După care Leopoldina i-a cerut ceva de mâncare și apoi și-a aprins o țigară. La scurt timp a acuzat dureri stomacale foarte mari. În acea noapte, Leopoldina Bălănuță a fost operată, pentru ca în dimineața zilei de 14 octombrie, la ora 7:00, marea actriță să treacă în neființă.

Ultima conversație, Mitica Popescu și Leopoldina Bălănuță au avut-o despre ochelarii și verigheta actriței. Tocmai de aceea, Mitică Popescu a considerat că aceste doua obiecte trebuie să o însoțească în mormânt potrivit jurnalul.ro.

Viața lor de zi cu zi

Cuplul a dus o viață simplă, marcată de programul încărcat specific actoriei. Nu au avut copii, atât din motive medicale, cât și din cauza programului lor profesional.

Despre organizarea vieții de familie, Mitică Popescu declara:
„Eu făceam piața, iar ea gătea. Ei îi plăcea să pescuiască, mie nu. Dar am mers în Deltă zece ani.”

Leopoldina Bălănuță despre sine și profesie

În volumul „Actorul în căutarea personajului” de Andrei Băleanu și Doina Dragnea, actrița își descria modul de a privi viața și profesia, conform Ziarului Metropolis.

Referindu-se la ideea de așteptare, ea afirma:
„Pentru mine aşteptarea e sinonimă cu speranţa. […] Aşteptarea este pregătire.”

Despre legătura dintre viață și teatru, spunea:
„Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea.”

Iar despre rolul publicului în artă, sublinia:
„Arta nu se face numai de către creatori. Ea se face şi de cei care o îndrumă, şi de cei care o gustă.”

Biografie

Născută la 10 decembrie 1934, la Păulești (Vrancea), Leopoldina Bălănuță a absolvit IATC în 1957. A jucat la Piatra Neamț, apoi la Teatrul Mic, unde a interpretat roluri importante din dramaturgia românească și universală. A lucrat în teatru, film, televiziune și radio, fiind apreciată pentru sobrietatea și intensitatea interpretării.

A primit premii importante, precum ACIN 1972 pentru „Nunta de piatră”, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a și Premiul de Excelență UNITER. În ultimii ani ai vieții, a fost directoarea Teatrului Mic, conform Ziarului Metropolis.

A jucat pe scena Teatrului Mic, a Teatrului Bulandra sau a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, în sute de spectacole, între care: "O noapte furtunoasă" (1957, regia Ion Finteşteanu), "Doi pe un balansoar" (1964, alături de Victor Rebengiuc, regia Radu Penciulescu), "Baltagul" (1968, regia Radu Penciulescu), "Eminescu şi Veronica" (1970, alături de Florin Piersic, regia Marietta Sadova), "Antigona" (1971, regia Ion Cojar), "Furtuna" (1973, regia George Teodorescu), "Raţa Sălbatică" (1976, regia Sorana Coroamă-Stanca), "Unchiul Vania" (1978, regia Laurenţiu Azimioară), "Nebuna din Chaillot" (1978, regia Silviu Purcărete), "Nu sînt Turnul Eiffel" (1979, regia Cătălina Buzoianu), "Un pahar cu un sifon" (1980, regia Cristian Hadji-Culea), "Ca frunza dudului..." (1980, regia Cătălina Buzoianu), "Ivona Principesa Burgundiei" (1983, regia Cătălina Buzoianu), "Amurgul burghez" (1986, regia Dan Piţa), "Coriolan" (1987, regia Dinu Cernescu), "O scrisoare pierdută" (1988, regia Silviu Purcărete), "Minunea Învierii Lui" (1990, regia Cristian Hadji-Culea), "O trilogie antică" (1990, regia Andrei Şerban), "Elisabeta, din întâmplare o femeie" (1991, regia Mihai Lungeanu), "Monştrii sacri" (1991, regia Cornel Todea), "Livada de vişini" (1992, regia Andrei Şerban), "Dacă dă Dumnezeu şi plouă" (1993, regia Dan Micu), "Sfârşitul Troiei" (1994, regia Vlad Mugur), "Tamerlan cel Mare" (1996, regia Victor Ioan Frunză), "O batistă în Dunăre" (alături de Mariana Mihuţ şi Ileana Stana Ionescu, 1997, regia Ion Cojar), potrivit site-ului Dicţionarul Multimedia al Teatrului, www.dmtr.ro.