Romeo Chiriac, medic

default

Dimensiune font:

| 18-04-2015 03:43

 Cadru didactic de excepţie al învăţământului medical ieşean, conf.dr. Romeo Chiriac a predat disciplina Anatomie Umană, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. S-a stins din viaţă la numai 48 de ani, înainte de a-şi împlini cariera începută strălucit.

S-a născut la 21 februarie 1947, la Mihăileni (Botoşani), într-o familie cunoscută mai ales prin bunicul său, Dumitru Chiriac, unul dintre cei mai mari apicultori ai Moldovei interbelice, primar în Dorohoi pe o scurtă şi tulbure perioadă, care tipărise, în 1929, cartea „Conducătorul practic în cultura albinelor”, „spre folosul ţăranilor şi gospodarilor”.

După absolvirea Liceului „Grigore Ghica” din Dorohoi (1961 - 1965), susţine examenul de admitere la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi, unde rămâne să slujească fidel şi competent învăţământul superior medical, căruia îi urcă treptele ierarhice prin concursuri: intern preclinic, asistent stagiar, asistent titular, şef de lucrări şi conferenţiar la Disciplina de Anatomie Umană. În 1982, susţine examenul de medic principal de specialitate în Psihiatrie, iar în 1985, teza de doctorat „Structura diafragmului. Rolul ei în traumatisme şi refacerea după traumatisme”, sub îndrumarea prof.dr.doc. Ion Iancu.

Considerând profesia didactică de maximă responsabilitate socială, a reuşit încă de foarte tânăr să-şi contureze stilul şi concepţia profesională, axate pe o strictă deontologie şi o perseverentă aplecare în îndrumarea studenţilor spre cercetare, spre lărgirea viziunii asupra ştiinţelor medicale în general. În absenţa unor materiale didactice şi a mijloacelor electronice performante, a contribuit efectiv la prepararea pieselor anatomice demonstrative, uneori cu participarea entuziastă a studenţilor.

A colaborat la elaborarea şi redactarea a 17 manuale litografiate de anatomie descriptivă şi topografică, de anatomie morfologică şi funcţională, destinate anilor I şi al II-lea de studiu. Ca prim autor, a semnat un număr de 5 volume de lucrări practice de anatomie şi disecţie.
În paralel, a fost cooptat în colectivele de cercetare constituite la Laboratorul de igienă şi sănătate publică (sub conducerea prof. dr.doc. Gh. Zamfir), la Laboratorul de igienă şi epidemiologie (sub conducerea prof.dr.doc. G. Stavri), la Laboratorul de sănătate publică a Spitalului de Psihiatrie „Socola” (sub conducerea prof. dr.doc. Petre Brânzei), unde a activat conform specializărilor obţinute şi a experienţei transdisciplinare.

Lucrările din domeniul explorărilor funcţionale, concretizând modificările morfofuncţionale respiratorii pe loturi de bolnavi cu boli profesionale, cercetările de anatomie funcţională a sistemului nervos i-au permis diversificarea contribuţiilor în domeniul anatomiei şi fiziologiei – prioritar în toată scurta carieră. Dealtfel, teoria dualităţii morfo-funcţionale a diafragmului, demonstrată în numeroase cercetări, pe lângă cele afectate lucrării de doctorat, a fost recunoscută ca premieră ştiinţifică de plenul Congresului de Anatomie de la Cluj, din 1988.

A participat la numeroase manifestări ştiinţifice care i-au confirmat rezultatele cercetărilor şi a fost membru al unor foruri ştiinţifice de prestigiu: USSM, Iaşi – secţiile Morfologie şi Biologie Celulară (1973), Psihiatrie (1976); Societatea oamenilor de ştiinţă (1986), Uniunea Medicală Balcanică (1987).
S-a stins din viaţă la 3 martie 1995, lăsând neterminate numeroase proiecte.
I-a apărut, postmortem, lucrarea căreia i-a dedicat ultimul an de viaţă: „Embriologie. Sinteze didactice” Iaşi, Editura Fundaţiei „Chemarea”, 1997 (în colaborare cu dr. Anca Indrei).

Referinţe:
SIDO Francisc, Anatomia clinică a diafragmului, Cluj-Napoca, Editura „Dacia” 1990, p. 29, 110. MUNGIU, O.C. In memoriam conf. dr. Romeo Chiriac. Sinapse, Buletin informativ al UMF „Gr.T.Popa”, Iaşi, 3, nr 17, apr. 1995, p. 1.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei