Echipa feminină CSM IAŞI 2020, favorită la câştigarea Superligii Naţionale de şah!
Cele cinci jucătoarele care vor reprezenta CSM Iași 2020 la Superliga Naţională de senioare au cea mai mai mare sumă a coeficienţilor ELO dintre formaţiile participante, înaintea începerii competiţiei. Irina Bulmaga (loc 40 în clasamentul mondial FIDE), Salome Melia (Georgia - loc 79 FIDE), Miruna Lehaci (campioană naţioanlă la senioare individual), Andreea Navrotescu (Franţa), Ema Obadă (locul 5 la Campionatul European de junioare 18 ani) vor avea, însă, adversare puternice în lupta pentru primul loc. ,,Pentru noi, tragerea la sorţi a meciurilor este foarte importantă, pentru că am dori să nu jucăm în primele două runde cu CSU ASE Bucureşti şi cu ACS Arnia Chess IT, principalele contracandidate la titlu, care aliniază şahiste foarte bune”, ne-a declarat Vladimir Danilov, directorul CSM Iaşi 2020
În formaţia ieşeană va evolua, pentru prima dată, Melia Salome, 36 de ani, o sportivă de mare calibru, campioană mondială pe echipe cu Georgia, în 2015, vicecampioană europeană la individual, în 2013 şi dublă campioană continentală la Under 18, în 2004 şi 2005.
În echipa clubului A.S.E. Bucureşti, la masa 1 va juca, probabil, Ekaterina Atalik din Turcia, numărul 54 în clasamentul FIDE, dar şi Jovana Rapport şi Luminiţa Cosma, jucătoare de valoare. La Arnia Chess Bucureşti, ,,cap de listă” este multipla campioană Corina Peptan, care a fost ani la rândul lidera şahului feminin românesc. În competiţie figurează patru jucătoare dintre primele 100 ale lumii. Turneul are loc la Eforie Nord, pe parcursul a 7 runde, începând cu 23 septembrie. Să le urăm succes talentatelor noastre jucătoare!
Irina Bulmaga este pe prima poziţie de start
Cea mai valoroasă jucătoare a României la şah, Irina Bulmaga, componentă a formaţiei CSM Iaşi 2020, este ,,cap de listă” şi la Superliga Naţională cu un coeficient ELO 2423. Înainte de începerea întrecerii, la care iau startul 7 echipe, am purtat un scurt dialog cu Irina.
- După ce a fost publicată componenţa formaţiilor, cum apreciezi şansele voastre?
- Lista de start din acest an promite un turneu interesant. Mă gândesc că lupta pentru titlu se va da între noi şi cluburile din Bucuresti, CSU ASE si Arnia Chess IT. Echipele din Timişoara, Medicina şi UVT, au, de asemenea, echipe bune care se vor implica cu siguranta în lupta pentru medalii.Noi avem o alcătuire cu jucătoare puternice, cu coeficienţi valorici buni, dar în şah fiecare partidă are povestea ei, mai ales când adversarele sunt de nivel apropiat.
- Eşti jucătoarea cotată cel mai bine.
- Într-adevăr, anul acesta sunt jucătoarea cu cel mai mare rating din competiţie. Pe de o parte, când lucrurile stau astfel, este mai motivant să joc contra şahiştilor mai bine cotaţi decat mine. Pe din alta parte, este o onoare şi o responsabilitate deosebită sa fiu nu numai Nr.1 naţional, ci şi Nr.1 de concurs. Dacă înainte simţeam acest lucru ca pe o presiune extra - acum o văd ca pe o oportunitate - să joc cât mai bine, la un nivel cât mai ridicat şi să inspir, să stimulez, generaţiile care vin din urmă.
- Cum apreciezi nivelul acestui Campionat Naţional pentru echipe feminine?
- Din păcate, de câţiva ani, Superliga feminină adună doar 7 echipe la start. Mi-aş dori să văd mai multe, să apară cluburi şi jucătoare noi, iar Superliga să fie o competiţie mai interesantă. Este adevărat că la fiecare ediţie sunt 3-4 echipe favorite la podium, care luptă pentru medalii. De multe ori totul se decide în ultima rundă, uneori chiar in ultima partidă, dar cu mai multe sportive ar creşte nivelul valoric, lucru important şi pentru creşterea şahului românesc.
Lucian VLAD
Subiecte asemanatoare
Record istoric la Cupa Mondială 2026!
Start fulminant la Cupa Mondială 2026
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
O handbalistă ieșeană va juca la Campionatul Mondial
„Mai tare decât viața și decât moartea” sau iubirea fotbal
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
CSM Pașcani merge la barajul pentru Liga 3! Duel de foc cu invincibila Cimentul Bicaz
Gimnastică* Ce înseamnă locul 14 la senioare şi locul 5 la junioare la Campionatul European?
Plăcuta surpriză a Elisabetei Corduneanu la ,,Europene”
Elisabeta Corduneanu s-a calificat în finala europeană la panglică
Antrenamente pentru începători: sfaturi pentru antrenamente full body
CNC Plasma Fence SRL a demarat in luna mai 2026 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare – confectii metalice“, cod SMIS 350365,
Termocolor SRL a demarat in luna iunie 2026 implementarea proiectului cu titlul “Fabricarea de structuri metalice – performanta si dezvoltare “, cod SMIS 348438
Opera Iași duce „Carmen” pe cea mai mare scenă lirică a țării
Rezistența la antibiotice, discutată de 400 de medici la Iași
Mii de cetățeni pot obține mai rapid actele de proprietate, după schimbarea legii
Carburanții se ieftinesc din nou! Motorina coboară sub 9 lei, benzina sparge pragul de 8,50 lei
Autostrada Moldovei, în ceasul al 12-lea! Peste 400 de muncitori încearcă imposibilul, la Cleja
Începe Vacanța mare! Ce pot face la Iași peste 100.000 de elevi
Horoscopul zilei de joi, 18 iunie 2026
Amanții Puterii
Criză de bilete de tratament la Iași: 74 de locuri la 2.506 cereri
Bancul Zilei
Iașul dă lovitura verii! Finalista de la Roland Garros vine la Iași Open!
Adevăratele războaie politice încep vineri!
Piața a ignorat gâlceava politică
Accident grav la Mircești, cu trei persoane implicate
5 trucuri simple care te ajută să fii mereu elegantă
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Vin banii! 85,5 milioane de euro pentru Operă și Cucuteni!
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
Declarație explozivă de la Moscova, în privința unirii Republicii Moldova cu România
România atacă din nou Cartea Recordurilor
Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice
Facilități pentru persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, la 112
Începe Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Programul complet
Doamne, mai dă-mi timp… ,,O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala
Republica Moldova rămâne fără păduri!
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
AUTO
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
Martori aprinși în bord la Logan – Ce semnifică și cum trebuie să acționezi când apar?
Timp liber
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux