INCHIDE
Încă două zile de înscrieri la sesiunea de admitere din toamnă la masteratele Facultății de Filosofie:
https://filosofie.unibuc.ro/admitere-master/
Iată și o mărturie grăitoare din partea Laurei Pătrașcu-Mancă, absolventă a programului “Filosofie și gândire critică”:
"În viață avem vise despre care credem că nu se vor putea aievea întâmpla. Dar, stă în puterea ta să le faci să devină realitate. Trebuie doar să ai un moment de curaj și să dai impulsul ce pune lucrurile în mișcare. Pentru mine acest moment a fost acela în care am decis să mă înscriu la cursurile de master "Filosofie și Gândire Critică". Nu a fost o decizie simplă. Vârsta mea depășise cu mult pe cea pe care mulți o consideră oportună studenției. Veneam din provincie, așa că-mi era teamă că nu voi putea finaliza. Însă, era ceva mai puternic în mine decât teama de eșecul pe care-l consideram destul de probabil. Așa că am decis să încerc. Nu mai voiam să cunosc lumea doar prin mintea și ochii celorlalți, voiam s-o aflu prin propria-mi rațiune. Voiam să învăț să surprind și să strâng scânteile din înțelepciunea lumii, iar aici chiar am învățat asta.
Cu ce este deosebit acest master față de altele? Ei bine: aici înveți cum să cunoști lumea și cum s-o chestionezi, înveți cum s-o analizezi, înveți cum să-ți pui propriile întrebări și cum să fii sceptic până ajungi la un răspuns satisfăcător, înveți ABC-ul cercetării. Înveți să-ți gestionezi propria minte.
De fapt, asta este frumusețea acestui master; el se continuă și după susținerea disertației. Probabil că mulți vă întrebați cum este posibil asta. Pentru mine secretul constă în profesorii care predau la acest master. Ei au fost cei care mi-au insuflat atât de multă dorință de a afla mai mult, de a-mi deschide mintea și a avea curajul să-mi caut propriile răspunsuri, nu să le iau de-a gata; ei te stimulează și-ți arată că poți.
Cui recomand acest master? Oricui, oricui iubește cunoașterea, oricui vrea să înțeleagă mai bine lumea în ansamblul ei și, nu în ultimul rând, oricui simte că nu știe încotro să se îndrepte, iar asta pentru că aici deprinzi abilități și un stil de gândire care te pot ajuta să performezi în orice domeniu."
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Cutremur la UAIC! Măsuri radicale la Facultatea de Drept
* după arestarea lui Ionut-Alexandru Toader, profesorii Tudorel Toade ...
Leul s-a întărit modest față de principalele valute
Această săptămană va fi marcată de sedintele de politică monetar ...
Noi obligații pentru asociațiile de proprietari privind întreținerea adăposturilor antiaeriene
Adăposturile de protectie civilă din Iasi ajung in centrul unui proi ...
Iașul, împânzit cu 150 de eco-insule inteligente. Salubris va prelua sistemul de colectare
O retea de 150 de eco-insule, răspandite in cartierele Iasului, intrÄ ...
Ocolul simțurilor în farfurie -- Sumacul
* o călătorie gastronomică in Palestina, acolo unde un condime ...
Oboseala digitală ne afectează ochii. Regula celor 20 de secunde
* orele petrecute in fata calculatorului si a telefonului provoacă us ...
Cum păstrăm căldura în casă și reducem factura la energie
* cateva măsuri simple, de la reglarea termostatului pană la etansar ...
Șapte capcane de Black Friday care îți pot goli portofelul
* reduceri spectaculoase, preturi umflate, oferte-limită si costuri a ...
Ieșean prins băut la volan de două ori în aceeași zi! Rutiera a suspendat 118 permise!
Actiuni in fortă ale politistilor rutieri din Iasi, in weekend! &Icir ...
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Etapa disputată duminică, 25 octombrie, in Liga a V-a din judetul Ia ...
Cum arată Parisul tău uitat? Mic tratat de vindecat regrete
„Într-o zi” este probabil cel mai incăpător sertar ...
Val de acuzații reciproce, între Bolojan și Grindeanu
Schimb de replici tăioase la varful politicii romanesti. Ilie Bolojan ...
Butelia de egalizare nu este pentru orice instalație: când separarea hidraulică chiar are sens
Poză de Boom Photography pe Pexels
O centrală termică poate alim ...
Întâi destinația banilor, apoi piața: listarea nu e singura cale de finanțare a unei firme
Poză de AlphaTradeZone pe Pexels.com
Pe măsură ce vanz ...
După cinci ani de promisiuni, Iașul se apropie de un nou drum spre Aeroport!
* traseul va asigura o nouă legătură rutieră intre Tătărasi si a ...
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
Iasul rămane, deocamdată, cu promisiunile, in timp ce Clujul se preg ...
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
* cea mai mare notă la prima etapă de evaluare administrativă a pro ...
Anunț de începere proiect Cod apel: PRNE/603/PRNE_P6/OP4/RSO4.2/PRNE_A6
Anunt de incepere proiect Cod apel: PRNE/603/PRNE_P6/OP4/RSO4.2/PRNE_A ...
Moartea clinică, între știință și mister. Mărturii din Iași
* oameni readusi la viată după oprirea inimii povestesc experiente g ...
RUN Iași 2026 aduce o zi de cursă, două zile de evenimente și întâlniri cu campioni, scriitori și medici
Trei zile de sport, energie si povesti care inspiră! RUN IASI 2026 tr ...