Vărzările, deliciile de Ovidenii

În multe sate din Moldova, Ovideniile au miros de lumânare aprinsă, de post așezat și de aluat copt. E una dintre zilele în care gospodăriile se încălzesc nu doar cu focul din sobă, ci și cu bunătățile scoase dimineața din cuptor, iar vărzările sunt nelipsite. Plăcintele acestea simple, umplute cu varză călită, sunt considerate „deliciile de Ovidenii” tocmai pentru felul în care leagă sărbătoarea de masa casei și de rânduiala pomenii.

Vărzarea e plăcinta de post care nu pare făcută din lipsă, ci din pricepere. Aluatul dospit, frământat din făină, apă călduță, drojdie, sare și ulei, crește pufos și elastic, apoi se lasă îmblânzit de mâini până devine foi rotunde sau pătrate, gata să primească umplutura. Umplutura e varză tocată mărunt, de cele mai multe ori varză murată, călită încet cu ceapă și ulei, cu piper din belșug și, uneori, cu un strop de boia sau chimen. Varza acră, bine călită, capătă o dulceață discretă, iar în întâlnirea cu aluatul cald se întâmplă exact miracolul pe care îl au mâncărurile țărănești: din puțin iese mult, din simplu iese bun.

La Ovidenii, vărzările nu sunt doar hrană. Sunt și gest. Se coc pentru casă, dar și pentru drum, pentru vecini, pentru pomenile celor plecați. Unele gospodine le fac mai grăbite și mai plate, altele le lasă să crească înalte, cu coajă arămie; dar indiferent de formă, toate au același rost: să fie împărțite. În sat, plăcinta împărțită e tot una cu lumina împărțită. Și de aceea, în ziua aceasta, cuptorul lucrează ca o inimă a casei, iar tava cu vărzări aburinde pare o prelungire firească a sărbătorii.

Când le scoți din cuptor, vărzările au miros de pâine proaspătă și de varză bine așezată, iar piperul se simte abia după ce muști a doua oară, ca o amintire mică de iarnă care vine. Se mănâncă fierbinți, cu degetele, fără grabă, sau se iau la pachet pentru câmp, pentru școală, pentru drumurile lungi din noiembrie. În unele case se așază lângă o cană de ceai sau lângă băutura aceea veche de sat, covașa, dar de multe ori sunt de ajuns singure: țin de foame și de liniște.

Poate că asta le face „deliciile de Ovidenii”. Nu doar gustul, ci felul în care adună în ele începutul iernii, bunătatea postului și memoria satului. Sunt plăcinte care nu se laudă, dar rămân. Și, cât timp în Moldova se vor coace vărzări în dimineața Ovideniilor, sărbătoarea va avea mereu o lumină caldă, care se simte nu doar în biserică, ci și la masa casei. Tania DAMIAN