Rusaliile 2025. Tradițiile și obiceiurile sărbătorii de pe 8 iunie
Ortodocşii sărbătoresc duminică, 8 iunie, Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Sărbătoarea este celebrată întotdeauna la 50 de zile după Paște și la 10 zile după Înălțarea la cer a Mântuitorului. Sărbătoarea pică duminica, însă este zi liberă legală și a doua zi după Rusalii, respectiv luni, 9 iunie.
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt, notează News.ro.
Tradiţii şi obiceiuri
În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.
Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.
În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.
De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.
Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
În unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Astfel, se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.
În alte zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului. Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.
În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.
Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.
În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică. Superstiţii de Rusalii
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.
Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.
În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.
În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de joi, 20 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
Fine dining la Iași: restaurantele unde masa devine experiență
Iașul bate Clujul la curse Uber. Vârful este la ora 22.00
Tramvaie oprite în centrul Iașului. Ce trasee se schimbă în weekend
Poșta Română taie din costuri la Iași. Oficiul central caută chiriași
A murit Ileana Cotrubaș, soprana care a cântat cu Pavarotti
Zece gustări pe care copiii le pot mânca în pauză
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: „ Școli verzi- Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu, Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu, Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Cost
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Cât teren agricol a înghițit extinderea Iașului în zece ani
Consolidarea competitivității STONE WORKS SRL prin măsuri de dezvoltare durabilă și economie circulară
Clasa I începe cu o factură de câteva mii de lei
Iașul caută 200 de șoferi. De ce rămân posturile neocupate
GrapheneOS ajunge pe telefoane Motorola și schimbă regulile jocului
Bancul Zilei
Profesorii din Iași resping categoric noua lege a salarizării propusă de Ministerul Muncii
Pacient la Infecțioase. Despre medici, omenie și speranță
Statul susține că are bani, dar că... nu găsește timp pentru plata Tezaurelor Umane Vii!
Peste 150 de tineri toboșari vor cânta simultan, iar 100 de seturi de tobe vor răsuna în același timp, la Palas
Iașul intră sub cod portocaliu: 37°C, nopți tropicale și un weekend cu furtuni!
Drumul Speranței scapă din mâinile Primăriei Horlești! CJ vrea să-l modernizeze
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
România, bolnavă înainte să ajungă la medic! Mortalitatea evitabilă este de două ori peste media UE
BNR anunță revenirea planului pentru euro. România nu trece niciun criteriu!
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
România are parteneriate strategice – tichii de mărgăritar!
De unde vine traficul online în România în 2026? Ce arată datele de pe 799 de site-uri măsurate direct pe trafic.dwf.ro
Grindeanu promite „revoluția” administrației dacă ajunge premier: localitățile mici ar putea fi comasate
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Statul oferă sprijin femeilor singure care vor să aibă copii
Începe școala: 9 din 10 români spun că rechizitele, hainele și ghiozdanele îi lovesc puternic la buzunar
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Nicușor Dan a promulgat legile-cheie din PNRR. Codul Urbanismului intră în vigoare
Lifestyle
Școala începe mai devreme, dar fără catalog, la Hașdeu
Momentul începutului de an școlar. Ochelari de vedere care susțin confortul vizual al elevilor
Ce faci în Iași în weekendul 21–23 august. Orașul iese la distracție
Horoscopul zilei de vineri, 21 august 2026
Cum pregătești solarul toamna pentru culturile de sezon rece
Rețeta zilei -- Tocană de ardei copți
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri