INCHIDE

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”

Întâlnire între oamenii legii și elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi. Aici a fost lansat  proiectul „Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”, care are ca obiectiv prevenirea pornografiei infantile.

Proiectul a fost iniţiat de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi.

Activităţile parteneriatului vizează organizarea unor dezbateri adresate elevilor din Iaşi şi judeţ pentru reducerea riscului de victimizare a minorilor care ar putea fi implicaţi în acest tip de infracţiuni.

Conform Noului Codului Penal, infracţiunea de pornografie infantilă este o faptă gravă, investigaţiile fiind în competenţa de soluţionare a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi a DIICOT şi constă în producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, distribuirea şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori, fapte ce se pedepsesc cu închisoarea.

Mesajul central al proiectului urmăreşte conştientizarea de către minori a pericolului transmiterii, prin orice modalitate, de materiale, fotografii sau videoclipuri, cu caracter pornografic, întrucât acestea pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a le face rău.

Totodată, activităţile desfăşurate au scopul de a atrage atenţia că din momentul ce publicării lor, astfel de materiale ajung într-un timp scurt să fie vizionate de multe persoane, iar şansele de a le recupera în întregime sunt scăzute. Laura RADU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!