INCHIDE

„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”

 

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași – Consiliul Județean Iași, organizează concertul caritabil „Ecouri de iarnă / The Romanian Spirit of Christmas”, ce va avea loc joi, 18 decembrie 2025, de la ora 18.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași.

Evenimentul este dedicat copiilor de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban” – Case de tip familial și își propune să aducă, prin muzică, un plus de lumină și speranță în sufletele lor. Pe scenă vor evolua artiștii: Adriana Iacob – soprană, Ștefan Linu – bas, Ciprian Oloi – pian, Alexandra Ioana Honciuc – vioară. Programul serii reunește colinde din repertoriul românesc și internațional, precum și lucrări prezentate în primă audiție la Iași.

„În așteptarea Crăciunului, îi invităm pe ieșeni să se alăture artiștilor care susțin cauza acestor copii, pentru a le dărui împreună mai multă bucurie – în vremea sărbătorilor și dincolo de ea”, declară Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi și să transformăm acest concert într-un prilej de solidaritate, generozitate și emoție împărtășită, în preajma sărbătorilor de iarnă.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Maura ANGHEL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!