„Iluzia învățării” în era AI. Semnalul de alarmă al unui cunoscut expert ieșean în educație

* într-un oraș care trăiește prin școală și universitate, inteligența artificială a intrat rapid în viața elevilor și a profesorilor * dincolo de fascinația tehnologică, un expert ieșean propune să privim AI în educație printr-un filtru lucid * tehnologia nu este neutră și poate schimba puterea, limbajul și sensul învățării

În Iași, orașul marilor școli și al bibliotecilor pline, inteligența artificială a intrat aproape pe nesimțite în viața elevilor și a profesorilor. Nu cu fanfară, ci cu gesturi mici: un referat „scris” în câteva secunde, o temă rezolvată instant, o explicație impecabilă pe ecran. Pentru unii, e miracol. Pentru alții, e o alarmă discretă. Iar între aceste două reacții, se întinde realitatea: schimbările produse de „progresul tehnologic” modifică profund, deși uneori imperceptibil, instituții, procese, societăți și, în cele din urmă, pe fiecare dintre noi.

„Sunt dintre cei care folosesc mult tehnologia și o privesc, în general, cu interes. Totuși, ca profesor și om de educație, nu pot ignora efectele pe care folosirea excesivă a tehnologiei, la vârste nepotrivite și în momente neadecvate, le poate avea asupra copiilor și profesorilor. În ultimul an, am documentat și aprofundat înțelegerea mea despre AI prin lecturi și studii, nu atât din perspectiva a ceea ce poate face, cât mai ales din perspectiva a ceea ce se află în spate, dincolo de ceea ce ni se prezintă drept fascinant și seducător. Nu cred în teorii ale conspirației, iar când vorbim despre tehnologie nu cred că avem de-a face cu așa ceva. Dar există o diferență între conspirație și consecință, iar consecințele se văd în felul în care se schimbă relația copilului cu efortul, a elevului cu răbdarea și a profesorului cu autoritatea”, spune prof. dr. Liliama Romaniuc, expert în educație și președintele-fondator al Asociației Române pentru Literație.

Ce problemă rezolvă noua tehnologie?

Potrivit cunoscutului expert ieșean, apreciatul profesor american Neil Postman oferă un instrument lucid de înțelegere: șase întrebări fundamentale pe care ar trebui să le punem înainte de a îmbrățișa o tehnologie ca pe un panaceu. Ce problemă rezolvă noua tehnologie? A cui este problema, cine va beneficia, de fapt, de rezolvarea ei? Ce probleme noi va crea tehnologia propusă? Cine va fi afectat de respectiva tehnologie și cine câștigă putere sau pierde autoritate, având în vedere că tehnologia nu este neutră? Ce schimbări de limbaj va genera și ce modificări de vocabular și comportament aduce, odată cu ea? Și, poate cel mai profund, ce ideologie sau viziune despre lume susține tehnologia respectivă, adică ce fel de oameni vrem să pregătim în școli și universități?

Aplicate onest la realitatea de azi, aceste întrebări ridică o oglindă incomodă. Mulți dintre noi am constata că elevii nu sunt întotdeauna principalii beneficiari ai noului ecosistem digital. Că învățarea nu devine automat mai bună sau mai profundă, ci adesea doar mai ușor de mimat, iar iluzia învățării crește. Că inechitățile nu se reduc în mod real, ci pot fi chiar amplificate. Că profesorii nu câștigă automat autonomie, mai ales dacă autonomia nu e dublată de responsabilitate și de reguli clare. Și că societatea nu devine, prin tehnologie, mai empatică, mai bună sau mai atentă la cei vulnerabili.

„Am mers mai departe și am hrănit două aplicații de AI cu informațiile necesare, apoi cu întrebări precise, pentru a obține răspunsuri chiar prin filtrul celor șase întrebări ale lui Postman, raportate la folosirea inteligenței artificiale în educație. Concluzia critică a fost tulburătoare: AI în educație nu e o soluție neutră sau pur benefică. Este o tehnologie care rezolvă anumite probleme tehnice, în timp ce creează probleme umane profunde; care servește, în primul rând, interesele marilor companii din tehnologie și ale celor deja privilegiați; care mută centrul de putere de la educatori către experții în tehnologie; care transformă limbajul educației dintr-unul umanist într-unul corporatist; și care riscă să reducă învățarea la consum de conținut optimizat algoritmic. Tulburător, da. Și tocmai de aceea discuția nu poate fi nici apocaliptică, nici naiv entuziastă. Nu înseamnă că AI-ul trebuie eliminat complet din educație”, a continuat Liliana Romaniuc. Înseamnă că Iașul, ca oraș care trăiește din școală, universitate și vocația formării, are datoria să-l implementeze cu scepticism informat, cu reglementare atentă și cu o conștientizare constantă a valorilor pe care le slujim. Nu eficiența maximă este miza, ci formarea de ființe umane complete, critice și empatice. În fond, întrebarea care ar trebui să rămână deasupra tuturor celorlalte nu e „cât de repede rezolvă AI-ul?”, ci „cine rămâne la cârmă: algoritmul sau omul?”.

Clara DIMA