INCHIDE

„Invazie” de bicicliști băuți pe străzile din Iași. Poliția a dat zeci de amenzi în timpul unei razii

„Invazie” de bicicliști băuți pe străzile din Iași. Poliția a dat zeci de amenzi în timpul unei razii

Scene surprinzătoare au fost descoperite de polițiști în timpul unei acțiuni desfășurate pe străzile din Iași: mai mulți bicicliști și curieri care livrau mâncare au fost prinși în trafic după ce consumaseră alcool. Situația a ieșit la iveală în urma unei razii organizate de polițiștii rutieri, care au descoperit mai multe abateri în doar câteva ore de controale.

Acțiunea a avut loc pe 9 martie, în două intervale orare – între 10:00 și 13:30 și între 14:30 și 18:00 – și a fost organizată de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Iași, împreună cu polițiști din cadrul Serviciul pentru Imigrări Iași. Scopul intervenției a fost prevenirea accidentelor rutiere provocate de indisciplina conducătorilor de vehicule care desfășoară activități de livrare de mâncare la domiciliu.

În doar câteva ore, polițiștii au efectuat 34 de testări cu aparatul alcooltest și au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 12.000 de lei.

Potrivit datelor furnizate de poliție, sancțiunile au fost aplicate pentru mai multe categorii de participanți la trafic: 9 pentru conducători de autoturisme, 4 pentru conducători de mopede, 5 pentru conducători de biciclete, 6 pentru conducători de trotinete, 23 pentru alți participanți la trafic.

În timpul acțiunii au fost identificați și șoferi care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Doi conducători auto au fost scoși din trafic, iar polițiștii le-au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de timp, conform legislației rutiere.

Unul dintre cele mai surprinzătoare cazuri descoperite de polițiști a fost cel al unui curier care livra mâncare în oraș. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din Iași, a fost oprit în timp ce circula cu bicicleta pe Strada Anastasie Panu. În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare ridicată chiar și pentru conducătorii auto.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor **OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii rutieri atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, mai ales în contextul creșterii numărului de curieri care folosesc biciclete, trotinete sau mopede pentru livrări rapide în oraș. Consumul de alcool, chiar și în cazul acestor mijloace de deplasare, poate duce la accidente grave și pune în pericol atât conducătorii vehiculelor, cât și pietonii sau ceilalți participanți la trafic. Andrei TURCU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!