* la Chirilă, printre bătrânele care își vând pe bordură puțina marfă adusă de acasă, o copilă blondă oferea trecătorilor buchețele de vară * strângea bani pentru o tabără, fiindcă până acum vacanța nu a dus-o nicăieri

Sunt copii care își măsoară vara în kilometri, fotografii și locuri noi și sunt copii care încearcă să strângă singuri banii pentru o amintire. Într-o stație de tramvai din Iași, o adolescentă vindea flori ca să poată pleca măcar câteva zile într-o tabără.

„Luați și de la mine, că vreau să adun de tabără”

„Vă dau flori din soare, doamnă! Vreau să adun de tabără”, îmi zâmbește o copilă blondă, cu niște ochi albaștri ca lacurile, sprijinită stingher de un chioșc din stația de tramvai de la Chirilă.

Stă puțin mai departe de bătrânele care, gonite din piață sau fără bani pentru tarabe, și-au așezat pe trotuar bruma de marfă adusă de acasă. Câteva ouă, boțuri de brânză, lapte, lobodă, pătrunjel, slăninuță, frunze pentru sarmale, păstăi „fără ațe”, usturoi și chiar o bucată de săpun făcut în gospodărie. Se apropie Sânta Maria Mare, așa că printre toate stau și legături zdravene de busuioc.

„Luați usturoi, maică, poate puneți castraveți peste vară. Am și bobi, nu spuneți că-s scumpi. Știți cât de greu i-am făcut? Curpenile-s uscate, că nu plouă. Ne bate Domnul că suntem păcătoși”, spune una dintre femei, în timp ce încearcă să-mi strecoare în sacoșă și câteva corcodușe.

În ochii lor se amestecă oboseala și furia. Vorbesc despre cei care au bani pentru tarabe, despre intermediari și despre câștigul tot mai mic al celui care muncește pământul. „Ei se lăfăie, maică. Nouă ne-a mai rămas bordura și fuga când vedem Poliția”, clatină din cap una dintre ele.

Cumpăr corcodușele, deși nu-mi plac. Nu pentru fructe, ci pentru bucuria de câteva clipe a femeii care îmi ia cei șase lei și oftează: „Ce mai cumperi azi cu banii ăștia? Abia de-o pâine”. Oftează poate și pentru că mă vede cum mă îndrept spre pepeni și urmează, în ochii ei, mica mea trădare: o las pentru un „harbuzar speculant”.

O tabără cumpărată din flori

Alături, fata cu ochii albaștri își aranjează buchețelele. Din ele răzbate poate cel mai frumos miros al acestei veri toride, de mentă, busuioc și flori de câmp. Sunt cochete, colorate și vesele, așa cum ar trebui să fie și vacanța unei adolescente.

„Am mai multe modele”, îmi șoptește și mi le arată pe rând. Apoi, aproape fără să schimbe tonul, îmi spune de ce este acolo: „Vreau să adun bani de o tabără mică. N-am fost nicăieri vara asta”.

Nu este o poveste rară. Sunt mulți copii pentru care vacanța nu înseamnă mare, munte, avion sau fotografii din locuri îndepărtate, ci două luni petrecute între bloc, bunici, curte și cartier. Sau sat.

Nu știu cât costă tabăra fetei de la Chirilă și nici câte buchete trebuie să vândă. N-am întrebat-o. Uneori cifrele strică o poveste pe care ai înțeles-o deja.

Când plec cu trei buchete superbe, o aud din nou în spatele meu: „Luați, doamnă, flori din soare”.

Și dacă, în vara asta, veți vedea copii muncind, opriți-vă o clipă și ajutați-i. Poate că, din câțiva lei, vor reuși să-și adune amintiri dintr-o vară cu flori din soare.

Maura ANGHEL