INCHIDE

Absenteism ridicat la simularea Evaluării Naționale

Absenteism ridicat la simularea Evaluării Naționale

Simularea Evaluării Naţionale a continuat în 153 din cele 155 unităţi şcolare din judeţul Iaşi cu o prezenţă sub aşteptări şi pe fondul tensiunilor din sistemul de educaţie. La cea de-a doua probă, proba scrisă la Matematică, s-au prezentat 6.844 de elevi din totalul de 7.299 înscrişi în clasa a VIII-a.

Potrivit Inspectoratului Şcolar, 382 de elevi au lipsit de la simulare. Alţi 73, care învaţă la Şcoala Gimnazială  Gropniţa şi Liceul din Valea Lupului, nu au putut susţine testarea din cauza profesorilor care au ales să boicoteze simularea.

Situaţia vine în contextul în care o parte semnificativă a cadrelor didactice şi-a exprimat nemulţumirea faţă de măsurile recente din educaţie.         Liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, a declarat că 3.110 dintre cei aproximativ 7.700 de membri de sindicat din învăţământul preuniversitar ieşean şi-au anunţat intenţia de a nu participa la organizarea simulărilor Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului.

Sindicaliştii reclamă probleme precum creşterea normei didactice, supraaglomerarea claselor şi diminuarea unor drepturi financiare, dar şi faptul că simulările nu sunt prevăzute explicit de lege.

În plus, aceştia atrag atenţia că bugetul educaţiei pentru 2026 ar urma să fie mai mic decât cel din 2025 cu aproximativ 2,9 miliarde de lei.

În acest context tensionat, autorităţile şcolare încearcă să menţină desfăşurarea simulărilor, în condiţiile în care, în unele judeţe, inclusiv în Iaşi, testări similare au fost organizate încă din decembrie 2025. Laura RADU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!