Accident cu 13 victime la Lețcani, Un autocar și un camion s-au ciocnit
Șapte persoane au fost rănite grav și șase au suferit leziuni mai ușoare în urma accidentului de autocar de la Lețcani, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
'Șapte victime cu traume severe din care una cu amputație și șase cu traume ușoare. Au fost implicate 28 persoane din autobuz și una în autoutilitară', au precizat reprezentanții ISU Iași.
Un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un autocamion s-a produs, vineri, în localitatea Lețcani din județul Iași, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
'Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție', au transmis reprezentanții IGSU.
La fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple și o unitate de terapie intensivă mobilă. De asemenea, în sprijin au fost trimise și trei ambulanțe, precum și un elicopter SMURD.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația se desfășoară dirijat pe DN 28 Iași - Podu Iloaiei, în zona localității Lețcani. Mai multe persoane care se aflau în autocarul implicat în coliziune necesită îngrijiri medicale la fața locului.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Schimbare majoră în spitale - rezidenții intră oficial în gărzi plătite!
Paștele pierdut al Iașului. De la mirosul de cozonac din tot cartierul la confortul care ne-a golit sărbătoarea de suflet
Iașul, ținut în viață după lăsarea serii: centrele de permanență, scutul invizibil pentru sute de mii de ieșeni
Bombă cu ceas, în Iași: sute de școli, spitale și biserici funcționează fără autorizație la incendiu!
Masa de Paște 2026. Cele mai întâlnite meniuri de pe mesele ieșenilor, de la drob și ouă roșii la friptură și pască
Noaptea în care Iașul a îngenuncheat în Lumină
Miracolul a ajuns la Iași. Lumina Sfântă a coborât din Ierusalim și a aprins speranța în inimile credincioșilor
La Palatul Culturii din Iași, Maria Tănase va fi evocată prin emoție și adevăr scenic
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Regim de permanenţă, de Paşte
Șansă uriașă pentru ieșenii îngropați în datorii
Vânătoarea de ouă de Paște, obiceiul împrumutat care îi cucerește pe copiii din Iași. Jocul care aduce bucurie generației 2.0
Autofagia, mecanismul premiat cu Nobel care readuce în atenție postul: ce se întâmplă în corp când organismul trece de la glicogen la arderea grăsimilor
Schimbare majoră în spitale - rezidenții intră oficial în gărzi plătite!
Paștele pierdut al Iașului. De la mirosul de cozonac din tot cartierul la confortul care ne-a golit sărbătoarea de suflet
Iașul, ținut în viață după lăsarea serii: centrele de permanență, scutul invizibil pentru sute de mii de ieșeni
Bombă cu ceas, în Iași: sute de școli, spitale și biserici funcționează fără autorizație la incendiu!
Tradiții în prima zi de Paște: ce fac românii după Înviere, de la ouăle roșii și masa în familie până la obiceiurile păstrate din bătrâni
Masa de Paște 2026. Cele mai întâlnite meniuri de pe mesele ieșenilor, de la drob și ouă roșii la friptură și pască
Avertisment dinspre BNR: „Nu mai avem niciun glonț!”
Noaptea în care Iașul a îngenuncheat în Lumină
Bancul Zilei
Miracolul a ajuns la Iași. Lumina Sfântă a coborât din Ierusalim și a aprins speranța în inimile credincioșilor
La Palatul Culturii din Iași, Maria Tănase va fi evocată prin emoție și adevăr scenic
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Regim de permanenţă, de Paşte
Șansă uriașă pentru ieșenii îngropați în datorii
Boala Parkinson - o criză de sănătate publică în plină expansiune
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
1,5 milioane de ouă cu suspiciune de Salmonella, puse sub sechestru în Vaslui. Alertă sanitară majoră înainte de Paște
Lumina Sfântă ajunge sâmbătă seară la Iași. Slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, la Catedrala Mitropolitană
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Un ziar dacă nu apare pe hârtie nu mai poate fi numit ziar...
Rămas bun, Vasile Ilegitim!
La o cană cu tuș
Handbal, Divizia A. Succes fără probleme în deplasare
La o cană cu tuș
Noi succese internaționale pentru gimnasta Andreea Verdeș
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Coiful de la Coțofenești a fost găsit, dar misterele abia încep
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
Anunț privind începerea proiectului „ REABILITARE ȘI EXTINDERE LA SCOALA GIMNAZIALĂ IRACLIE PORUMBESCU DIN COMUNA FRĂTĂUȚII NOI, JUDEȚUL SUCEAVA”
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
Succese în ringul seniorilor
Lucescu și Iașul
Elevii din Iași au strălucit la Olimpiada Națională de Limba Română. Un premiu I, un premiu III și cinci distincții importante pentru lotul ieșean
Vasluiul, sub amenințarea iernii în plină primăvară. Lapovița sperie satele, iar oamenii se uită cu teamă la pomii în floare
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Drum lin, Vasile Ilegitim!
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Guvernul a pus România pe pauză!
În timp ce peste 300.000 de ieșeni nu au asigurare medicală, Iașul cheltuie milioane de euro pentru tratamentul refugiaților ucraineni!
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Fotbal, Liga a IV-a. CSM Pașcani și Tonmir, spectacol în „județeană”
Moldova
Vânătoarea de ouă de Paște, obiceiul împrumutat care îi cucerește pe copiii din Iași. Jocul care aduce bucurie generației 2.0
Schimbare majoră în spitale - rezidenții intră oficial în gărzi plătite!
Paștele pierdut al Iașului. De la mirosul de cozonac din tot cartierul la confortul care ne-a golit sărbătoarea de suflet
Iașul, ținut în viață după lăsarea serii: centrele de permanență, scutul invizibil pentru sute de mii de ieșeni
Bombă cu ceas, în Iași: sute de școli, spitale și biserici funcționează fără autorizație la incendiu!
Masa de Paște 2026. Cele mai întâlnite meniuri de pe mesele ieșenilor, de la drob și ouă roșii la friptură și pască
Politica
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Nicușor Dan: „DNA Iași, printre cele mai bune din țară”
Magistrații au chemat Guvernul la bară. România le datorează 10,6 miliarde de lei!