Accident mortal la Miroslava
În această dimineață, 10 octombrie, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Miroslava, din județul Iași a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
„În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Iași, a condus un autovehicul pentru transport persoane, pe VO28D, către șoseaua Iași-Voinești, moment în care ar fi acroșat o femeie, de 86 de ani, din județul Neamț, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, printr-un loc nepermis pietonilor”, a transmis IPJ Iași.
În urma evenimentului rutier, cadrele medicale sosite la fața locului, au constatat decesul femeii.
Șoferul a fost testat cu apartul alcooltest, rezultând faptul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.