Adicțiile din licee — energizante, vape și gambling

* în multe licee, dependențele au devenit ceva obișnuit * o doză rece înainte de teză, un vape cu aromă în pauză, o aplicație de pariuri deschisă seara, între două story-uri, cam acestea sunt obițnuințele multor tineri

Dimineața, Iașul își împinge adolescenții spre liceu cu aceeași grabă cu care își împinge traficul spre Copou, Podu Roș și Nicolina. La prima oră, în fața multor unități de învățământ, micile magazine de cartier și chioșcurile din drum fac ce știu cel mai bine: vând rapid, fără întrebări lungi. Acolo, energia are forma unei doze care promite că te ține treaz. În curtea școlii, relaxarea are forma unui dispozitiv mic, care nu miroase ca țigara și dispare în palmă. Iar după-amiaza, când orașul se golește de uniformele de liceu și se umple de lumina ecranelor, „norocul” intră în telefon: cote, bonusuri, bilete, „doar un pariu”.

Vicii devenite obiceiuri normale

Energizantele sunt partea vizibilă și acceptată a triadei. Nu sunt un viciu în ochii multora, sunt un instrument. Le cumperi ca pe o soluție: ai dormit puțin, ai meditații, ai două lucrări, ai antrenament, ai navetă, ai stres. În Iași, ritmul e de multe ori dublu: liceu plus pregătire, ore plus drum, presiune plus comparație. Doza devine o promisiune de control. Numai că, în timp, corpul nu mai ascultă promisiuni. Somnul se rupe, iritarea crește, apare tremurul fin, uneori palpitația, uneori anxietatea care pare de la școală, dar e amplificată de stimulente. Și pentru că energizantul e social, se normalizează: „toți beau”, „nu e mare lucru”, „e doar ca o cafea”. În pauze, problema nu e o doză. Problema e că doza devine rutină.

Vape-ul e partea invizibilă și ușor de negăsit. În Iași, ca peste tot, a venit cu un avantaj psihologic major: nu mai poartă stigma fumatului clasic. Are arome, are design, nu lasă același miros, nu cere aceeași „ieșire afară”. În pauze, nu mai e un ritual, e un reflex: scoți, puf, bagi la loc, ai trecut peste moment. De aici se schimbă jocul. Când ceva devine reflex, se repetă fără să-ți dai seama cât de des. Începe „de social”, continuă „când sunt nervos”, ajunge „când mă plictisesc”, apoi „când nu pot să mă concentrez”. În oraș, adulții încă discută dacă e „mai rău” sau „mai bine” decât țigara. În licee, discuția reală e alta: cât de repede se prinde de emoție și cât de ușor se ascunde. Adicția nu mai are nevoie de colțul străzii. Are nevoie de grup.

Gambling-ul e partea care nu se vede deloc până când apar urmele. Nu intră în ghiozdan, nu se pasează în pauză, nu lasă miros pe haine. Intră direct în cont și în minte. În Iași, pariurile se lipesc perfect de adolescență pentru că se prezintă ca „sport”, ca „statistică”, ca „îți trebuie cap”. Într-un oraș în care meciurile sunt subiect de conversație și în care telefonul e prelungirea palmei, linia dintre interes și obicei se subțiază. Mai întâi e curiozitatea: „hai să vezi ce cote sunt”. Apoi vine primul bilet, cu suma mică, „de test”. Apoi vine „aproape”, care e cea mai periculoasă senzație: ai fost la un pas. În etapa următoare apare fraza care schimbă tot: „recuperez”. Din momentul ăla, pariul nu mai e divertisment, e o încercare de a repara o pierdere, iar adolescentul intră într-un mecanism care îl ține lipit de ecran și îl împinge să creadă că încă un click poate întoarce realitatea.

„Triada nu funcționează întâmplător. Are o logică psihologică simplă și crudă. Energizantul te împinge înainte când ești obosit. Vape-ul îți dă o pauză scurtă când ești tensionat. Gambling-ul îți dă adrenalină când te plictisești sau când vrei „un moment bun”. Iașul, ca orice oraș mare, oferă exact terenul perfect: presiune școlară, competiție, comparație, timp mult pe ecran, bani puțini dar disponibili, plus un peisaj comercial care face accesul ușor. Dacă adaugi faptul că adolescența e vârsta în care controlul impulsului încă se formează, ai combinația ideală pentru adicții care arată „curat” la exterior și mușcă discret la interior”, atrag atenția specialiștii în adicții.

Datele European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD) arată cât de departe a ajuns fenomenul: în România, 29% dintre elevii de 15–16 ani au raportat utilizare de e-țigări în ultimele 30 de zile (față de media ESPAD de 22%), cu un vârf vizibil la fete (34% vs 23% băieți). În același raport, România apare cu 13% dintre elevi care au jucat pe bani cel puțin o dată în ultimele 12 luni și 6% care raportează joc frecvent; diferența pe gen e abruptă: 22% băieți vs 5% fete (cel puțin o dată), iar la joc frecvent 12% băieți vs 2% fete. Iar World Health Organization tratează gambling-ul ca problemă de sănătate publică, cu efecte care se revarsă și asupra familiei, nu doar asupra celui care joacă.  Legislația a încercat să țină pasul: în România, vânzarea către minori e interzisă pentru e-țigări, rezerve, dispozitive de încălzire și produse cu nicotină, prin acte normative recente. Problema practică rămâne însă aceeași: produsul nu are nevoie de colțul străzii. Are nevoie de un prieten mai mare, de un magazin care „închide ochii” sau de livrări greu de verificat.

Teona SOARE