INCHIDE

Alcoolemie record, înregistrată la un bărbat la UPU

Alcoolemie record, înregistrată la un bărbat la UPU

La Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași a fost semnalat cel mai grav caz de alcoolemie de până acum.
Este vorba despre un bărbat de 40 de ani care avea o alcoolemie de aproape 970 mg / dl în sânge, după cum a declarat coordonatorul Unității de Primire a Urgențelor, medicul Diana Cimpoeșu.
Starea acestuia a fost extrem de gravă, ajungând în comă etanolică.
Diana Cimpoeșu a precizat că respectivul bărbat a mai fost cu o seară înainte în UPU fiind internat tot pentru etilism, dar formă ușoară.
De data aceasta a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie Socola pentru o evaluare amănunțită.
A fost nevoie de eforturi deosebite de tratament, pe parcursul mai multor ore de monitorizare, existând și o afectare deja pancreatică, o reacție pancreatică care a fost de asemenea diagnosticată și tratată. Pacientul a fost trimis la Spitalul de Psiatrie ”Socola” pentru tratamentul acestei forme de intoxicație rezolvată în urgență și care mai departe are nevoie de suport pshiatric, de suport psihologic. 

Medicul Diana Cimpoeșu a adăugat că recordul precedent aparține unei femei în vârstă de 70 de ani care a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor, cu o alcoolemie de 740 de miligrame la decilitru.

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!