INCHIDE

ANAF lovește în plin: 85% din casele de schimb valutar, prinse cu nereguli!

ANAF lovește în plin: 85% din casele de schimb valutar, prinse cu nereguli!

* unul dintre cele mai spectaculoase cazuri a fost descoperit în județul Suceava, unde inspectorii au găsit sume importante de valută nedeclarată sau fără documente justificative * au fost confiscați peste 211.000 euro, peste 35.000 franci elvețieni, peste 42.000 dolari, peste 22.000 lire sterline, alături de amenzi care au depășit 60.000 de lei

Un control de amploare desfășurat de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF scoate la iveală un tablou exploziv: peste 85% dintre casele de schimb valutar verificate au fost găsite cu nereguli fiscale.

Este un procent care, spun surse din domeniu, arată nu doar „abateri izolate”, ci un posibil fenomen sistemic într-un sector unde circulă zilnic sume uriașe de bani cash.

Inspectorii Antifraudă au verificat 33 de operatori economici, cu 54 de puncte de lucru la nivel național, într-un proiect-pilot care a vizat una dintre cele mai sensibile zone ale economiei: schimbul valutar.

Rezultatul a fost șocant chiar și pentru autorități. Au fost descoperite operațiuni de schimb valutar fără bon fiscal, tranzacții cu persoane fizice fără identificare completă, neconcordanțe între banii declarați și cei existenți efectiv în unități, lipsa supravegherii și a evidenței continue a activității.

Cu alte cuvinte, o parte dintre punctele verificate funcționau, potrivit raportului, într-o zonă gri între fiscalitate și informalitate.

Consecințele nu au întârziat. În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni totale de peste 3,45 milioane de lei, dintre care 1,11 milioane lei amenzi contravenționale, 2,34 milioane lei sume confiscate.

Practic, statul a trecut direct de la constatare la recuperare, într-unul dintre cele mai dure valuri de sancțiuni din ultimii ani pe acest segment economic.

Caz exploziv în Suceava: valută confiscată în cantități impresionante

Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri a fost descoperit în județul Suceava, unde inspectorii au găsit sume importante de valută nedeclarată sau fără documente justificative.

Au fost confiscați peste 211.000 euro, peste 35.000 franci elvețieni, peste 42.000 dolari, peste 22.000 lire sterline, alături de amenzi care au depășit 60.000 de lei.

Controlul ANAF nu vizează doar sancțiuni punctuale, ci urmărește să verifice și cât de transparent funcționează, în realitate, piața schimbului valutar din România.

Faptul că majoritatea operatorilor verificați au prezentat nereguli sugerează o vulnerabilitate structurală într-un domeniu în care cash-ul, viteza tranzacțiilor și controlul limitat creează un teren fertil pentru evaziune. Raluca STROE