Autostrada Târgu Frumos - Lețcani își primește „paznicul”
* CNIR pregătește contractul pentru compania Tecnic Consulting Engineering Romania, care va deveni „ochiul permanent” al statului pe șantier
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis documentația finală către firma clasată pe primul loc pentru contractul de supervizare a Lotului 2 Târgu Frumos - Lețcani al Autostrăzii Unirii A8. Este vorba despre compania Tecnic Consulting Engineering Romania, care se află acum în etapa depunerii documentelor justificative înaintea semnării contractului.
Este unul dintre momentele-cheie care preced pornirea efectivă a unui proiect de miliarde de lei, deoarece fără supervizor nu există control tehnic, nu există validare a lucrărilor și nu există garanția că ceea ce se construiește respectă standardele asumate.
Contractul de supervizare va avea o durată totală de 110 luni, adică peste nouă ani. Din acest interval, 46 de luni sunt alocate perioadei de proiectare și execuție, iar alte 60 de luni reprezintă perioada de garanție a lucrărilor.
Valoarea estimată a contractului se situează între 57 și 68 de milioane de lei fără TVA, ceea ce îl transformă într-unul dintre cele mai importante contracte de consultanță și supraveghere din infrastructura rutieră a Moldovei.
Practic, supervizorul va deveni „ochiul permanent” al statului pe șantier. Va verifica fiecare etapă, fiecare document, fiecare situație de lucrări și fiecare termen contractual. Rolul său este să se asigure că autostrada este construită conform proiectului și că eventualele derapaje sunt identificate înainte de a produce întârzieri sau costuri suplimentare.
Bătălia marilor constructori continuă
În paralel, lupta pentru contractul de execuție rămâne una dintre cele mai disputate din infrastructura românească.
Inițial, asocierea condusă de compania românească Danlin XXL a fost declarată câștigătoare cu o ofertă de aproximativ 4,57 miliarde de lei, însă procedura nu este încă închisă. Contestațiile depuse de Strabag și de asocierea condusă de Makyol mențin tensiunea la maximum.
În joc nu este doar un contract de miliarde. Este una dintre cele mai importante porți de acces către municipiul Iași și către viitoarea legătură rutieră cu Republica Moldova.
Pe cei aproape 29 de kilometri ai lotului Târgu Frumos - Lețcani vor fi construite 33 de poduri și pasaje, două tuneluri, trei noduri rutiere majore, aproximativ 13 kilometri de drumuri de legătură.
Cea mai impresionantă structură va fi pasajul de peste râul Bahlui, care va depăși 1,1 kilometri lungime.
În total, podurile și pasajele vor însuma aproape 8 kilometri, ceea ce transformă acest lot într-unul dintre cele mai complexe proiecte rutiere din estul României.
Podu Iloaiei, punctul nevralgic
CNIR a introdus chiar și un sistem special de stimulare pentru constructorul care va reuși să finalizeze rapid segmentul critic din zona Podu Iloaiei.
Motivul este evident pentru orice șofer din județul Iași: traficul sufocant care blochează zilnic orașul și care a devenit unul dintre cele mai mari coșmaruri ale mobilității regionale.
Constructorul care își asumă finalizarea accelerată a unui segment de aproximativ 4 kilometri primește punctaj suplimentar în evaluarea ofertei. Daniel BACIU