Bolojan a venit la Iaşi cu problemele PNRR, nu şi cu soluţii pentru Moldova
Vizita premierului interimar Ilie Bolojan la Iaşi ar fi trebuit să fie momentul în care Moldova să audă, în sfârşit, un mesaj clar despre marile proiecte de infrastructură care ţin regiunea în urmă de zeci de ani. În schimb, discursurile liderului liberal s-au concentrat aproape exclusiv pe riscul pierderii fondurilor din PNRR, pe jaloane ratate şi pe dificultăţile administrative care ameninţă absorbţia banilor europeni.
Deşi s-a aflat în cel mai mare oraş al Moldovei, Bolojan nu a făcut nicio referire concretă la Autostrada Unirii A8, proiectul considerat vital pentru conectarea Moldovei la vestul ţării şi la reţeaua europeană de transport. Nu a existat niciun termen, nicio asumare şi niciun mesaj despre întârzierile care au transformat A8 într-un simbol al promisiunilor politice repetate la fiecare campanie electorală.
La fel de absentă a fost şi tema infrastructurii feroviare din Moldova, deşi regiunea continuă să fie una dintre cele mai slab conectate din ţară. Paradoxal, tocmai aici premierul interimar a recunoscut unul dintre cele mai mari eşecuri ale statului român: incapacitatea de a îndeplini jaloanele PNRR privind modernizarea CFR. „Ne-am angajat să creştem viteza pe calea ferată, să reducem orele de întârziere, dar din păcate nu reuşim acest lucru”, a declarat Bolojan, explicând că lucrările la tronsoanele feroviare întârzie, iar locomotivele nu au fost schimbate.
Declaraţia este una dintre cele mai directe admiteri venite de la vârful Guvernului privind starea infrastructurii feroviare. Pentru ieşeni şi pentru întreaga Moldovă, problema nu este deloc una abstractă. Trenurile continuă să circule cu viteze reduse, iar legăturile spre Bucureşti sau Cluj rămân lente şi imprevizibile, în ciuda miliardelor promise pentru modernizare.
Mesajul transmis a avut tonul unui administrator aflat în plină criză
În loc să vorbească despre soluţii şi investiţii concrete pentru regiune, premierul interimar a insistat asupra negocierilor cu Bruxelles-ul şi asupra nevoii de a muta unele proiecte din componenta de grant în cea de împrumut pentru a evita pierderea banilor europeni. Mesajul transmis la Iaşi a avut mai degrabă tonul unui administrator aflat în plină criză decât al unui lider politic venit să ofere perspective unei regiuni care reclamă constant lipsa investiţiilor strategice. „Este foarte important să facem analiza acestor proiecte, în aşa fel încât cele care se pot termina până la sfârşitul lunii august să rămână pe componenta de grant, pentru că, dacă rămân acolo şi nu se termină, România va pierde suma aferentă întregului proiect, chiar dacă el este finalizat 90%”, a spus Ilie Bolojan într-o scurtă declaraţie de presă.
Discursul susţinut de Bolojan la Gala liberalilor ieşeni a fost dominat de apeluri la disciplină bugetară, eliminarea risipei şi seriozitate administrativă. „Onorând angajamentele, eliminând risipa, privilegiile, administrând bine comunităţile noastre, să transmitem ideea că acolo unde este un liberal este ordine, este curăţenie, este seriozitate, este dezvoltare, iar tradiţiile sunt respectate şi valorile noastre sunt duse înainte”, le-a spus Bolojan liberalilor ieşeni.
Pentru Bolojan „România nu se poate schimba doar de la Bucureşti. România se schimbă din cele peste 3.200 comunităţi. Sigur, România nu o schimbă nici primarul din localitate, nici preşedintele Consiliului Judeţean. România o schimbă oamenii din comunitate”.
Bolojan: „Actuala conducere încearcă să evite vechile greşeli”
Liderul PNL a declarat că viitorul politic al partidului depinde de capacitatea de a respecta comunităţile locale şi de a administra eficient. „Am încredere că acest partid, care respectă comunităţile din România, va fi una din variantele în care mulţi români vor avea încredere”, a afirmat Bolojan, adăugând că „acolo unde este un liberal este ordine, este curăţenie, este seriozitate, este dezvoltare”.
Premierul interimar a susţinut şi că actuala conducere încearcă să evite „vechile greşeli”, să nu mai facă promisiuni imposibil de respectat şi să spună oamenilor adevărul despre situaţia economică a ţării. „Am încercat să nu ne batem joc de banul public într-o situaţie dificilă pentru România, să eliminăm risipa, să guvernăm bine. Şi asta trebuie să facem şi în anii următori”, a spus Bolojan.
Totuşi, pentru mulţi dintre cei prezenţi la Iaşi, mesajul a părut rupt de realitatea unei regiuni care aşteaptă de ani întregi investiţii concrete. În timp ce liderul liberal vorbea despre „dezvoltare” şi „respect pentru comunităţi”, Moldova a rămas aproape absentă din propriul discurs. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!