Bulevardul Independenței, strada care și-a schimbat numele de 7 ori

* de la „Ulița Nouă” (1634) și „Podul Hagioaiei” la „I.C. Brătianu”, „Gheorghe Dimitrov” și numele de azi, Bulevardul Independenței a trecut prin patru secole de istorie și șapte redenumiri * fiecare nume a venit cu o epocă și a lăsat urme în orașul care încă își poartă straturile la vedere

Sunt străzi care se schimbă încet, ca un om care îmbătrânește frumos. Și sunt străzi care sunt schimbate din afară, prin hotărâri, regimuri, ambiții și proiecte urbanistice care nu întreabă niciodată cartierul. Bulevardul Independenței din Iași aparține celei de-a doua categorii: același culoar urban, recunoscut în studiile despre Iașul vechi ca fiind continuarea vechii „Ulițe a Târgului de Sus”, a purtat, în patru secole, șapte nume distincte. De fiecare dată, noua denumire a încercat să fixeze o identitate: uneori una firească, născută din uzul oamenilor, alteori una impusă de politica zilei.

Ulița Târgului de Sus

Povestea începe în secolul al XVII-lea, când Iașul nu avea bulevarde, ci ulițe. În documente și planuri vechi, traseul este consemnat drept „Ulița Târgului de Sus”, arteră care urca spre partea „de sus” a orașului, și apare, la 15 august 1634, sub numele de „Ulița Nouă”. În 1665, aceeași uliță este numită „Podul Hagioaiei”, iar în alte mențiuni apare și ca „Podul Nou” — semn că toponimia se lipea de repere locale, de proprietari sau de felul în care comunitatea recunoștea drumul, înainte ca administrația modernă să pună etichete definitive. Mult mai târziu, în epoci când orașul începe să se descrie pe sine prin direcții, apar și forme precum „Ulița de Sus” sau „Strada de Sus”, nume descriptive, nu ideologice. Pentru rigoare, e important de spus că bulevardul de azi nu reproduce la milimetru vechea uliță — lățimea și aliniamentele au fost modificate prin intervențiile secolului XX — însă axul și traseul general coincid cu artera istorică peste care s-au așezat, strat după strat, epocile.

De la Brătianu, la Dimitrov

La începutul secolului XX, Iașul intră în etapa în care ulițele primesc nume „de stat”. Orașul își ordonează spațiul public, iar strada este redenumită „I.C. Brătianu”, în logica vremii: numele unui om politic devine reper de orientare, simbol al unei Românii moderne care își caută eroii administrativi. Există încă o zonă de finețe pentru documentare – sursele secundare tind să indice perioada „în jurul lui 1900”, fără o hotărâre citată explicit – dar direcția istorică rămâne clară: orașul trece de la nume născute din uz la nume stabilite prin decizie.

Apoi vine comunismul, iar nomenclatorul devine instrument ideologic. „Brătianu” nu mai poate rămâne pe harta unui oraș socialist, iar strada primește numele lui Gheorghe Dimitrov, lider comunist bulgar. Este una dintre redenumirile care, privite azi, spun mai mult despre raportul de forțe decât despre Iași: un politician din afara României ajunge să fie scris pe plăcuțe, pe acte și pe plicuri, în timp ce memoria locală este împinsă în subsolul oficialităților. Zeci de ani, ieșenii au locuit pe „Dimitrov” ca și cum numele ar fi aparținut dintotdeauna locului, deși el nu avea rădăcini în oraș.

4 martie 1977 a adus noul bulevard

Cutremurul din 4 martie 1977 schimbă România și, indirect, schimbă și felul în care multe orașe sunt „refăcute”. Iașul nu a fost epicentrul, dar epoca marilor intervenții urbanistice își accelerează pașii: vechiul traseu îngust este lărgit, iar fronturi de blocuri apar ca o cortină care rescrie perspectiva și ascunde, pe alocuri, ceea ce fusese înainte. Din acel moment, nu mai e vorba doar despre o stradă care își schimbă numele, ci despre una care își schimbă și pielea, într-un proiect de oraș care preferă liniile drepte și volumele masive în locul țesutului vechi.

În 1980, strada primește numele pe care îl are și astăzi. Pe 15 octombrie, Nicolae și Elena Ceaușescu vin la Iași pentru dezvelirea Statuii Independenței, ridicată în contextul celebrării centenarului independenței României din 1877. În același moment, artera din fața monumentului este botezată Bulevardul Independenței. Paradoxul rămâne una dintre cheile acestui loc: un nume care celebrează independența națională este consacrat în plin regim Ceaușescu, un regim care își construia legitimitatea prin control și prin rescrierea simbolurilor publice, inclusiv a textelor gravate pe monumente.

După 1989, strada nu mai este redenumită. Oboseala schimbărilor, dar și faptul că numele era, în sine, greu de contestat, o stabilizează. În schimb, are loc o reparație discretă: în 1992 este înlocuit textul impus în epoca Ceaușescu cu versul dorit inițial de autori, „Independența e suma vieții noastre istorice”. Uneori, un oraș își corectează trecutul nu prin demolări, ci printr-o propoziție pusă la locul ei.

Clara DIMA