Ziua Copilului Dispărut. Iașul, printre județele cu cele mai multe cazuri

Peste 10.500 de sesizări privind dispariția minorilor au fost înregistrate într-un singur an în România, iar Iașul se află printre județele cu cele mai multe cazuri. Cele mai multe situații nu sunt răpiri, ci plecări voluntare ale copiilor din familie, centre sociale, cămine școlare sau centre DGASPC.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române, la solicitarea Organizației Salvați Copiii România, fenomenul este în creștere pentru al treilea an consecutiv. În perioada 20 mai 2024 – 20 mai 2025, statistica indica 9.548 de sesizări privind minori dispăruți. Cele mai multe dispariții de minori au fost raportate în București, Bihor, Constanța, Giurgiu și Iași. Prezența Iașului în această listă mută subiectul din zona statisticilor naționale într-o problemă locală directă.

Vulnerabilități greu de surprins în cifre

Potrivit Organizației Salvați Copiii, aproximativ 60% dintre cazuri sunt încadrate ca plecări voluntare. Asta înseamnă că, de cele mai multe ori, nu vorbim despre răpiri sau dispariții cu risc infracțional imediat, ci despre copii care pleacă de acasă, din centre sociale, din cămine școlare sau din centre DGASPC.

Chiar și atunci când minorii sunt găsiți rapid, plecarea rămâne un semnal de alarmă. Un copil care fuge transmite, de multe ori, că nu se mai simte în siguranță, ascultat sau protejat.

97% dintre cazuri se închid rapid, dar riscul nu dispare

Un element important al statisticii este că 97% dintre disparițiile raportate se încheie anual prin găsirea sau întoarcerea copiilor într-un termen scurt, fără implicații majore de risc infracțional sau privind siguranța personală.

Procentul poate părea liniștitor, dar nu anulează gravitatea fenomenului. Mii de copii ajung, în fiecare an, să plece fără să anunțe, să rupă legătura cu familia sau cu instituția în care se află și să devină vulnerabili în spații greu de controlat.

Pentru unii copii, plecarea nu este o aventură. Poate fi o formă de protest, o fugă dintr-un conflict sau dintr-o stare de singurătate.

În cazul copiilor instituționalizați, plecările repetate pot indica nu doar probleme de supraveghere, ci și nevoia de sprijin psihologic, atașament și integrare reală.

De ce fug copiii de acasă

Organizația Salvați Copiii a atras atenția că plecările voluntare ale copiilor sunt legate de cauze profunde: tensiuni în familie, neglijare, abuz, dorință de autonomie, influența anturajului, lipsa comunicării cu adulții sau nevoia de a ieși dintr-un mediu perceput ca ostil.

În adolescență, o ceartă aparent banală poate declanșa o plecare. Un copil care se simte controlat, umilit sau ignorat poate fugi tocmai pentru a fi observat.

Specialiștii recomandă ca părinții, profesorii, educatorii și asistenții sociali să fie atenți la schimbările de comportament: retragere, absenteism, agresivitate, anxietate, prietenii noi ținute ascunse, folosirea excesivă a telefonului sau amenințările repetate că va pleca.

Clara DIMA