INCHIDE

Cadastrul încă nu și-a revenit după atacul cibernetic: e-Terra funcționează, dar restanțele sufocă oficiile

Cadastrul încă nu și-a revenit după atacul cibernetic: e-Terra funcționează, dar restanțele sufocă oficiile

e-Terra funcționează din nou, dar cadastru este încă departe de normal. Iar pentru Iași, unde piața imobiliară generează un volum important de tranzacții, fiecare zi de întârziere poate însemna dosare care se adună, acte care așteaptă și oameni care nu-și pot încheia operațiunile cu proprietățile lor.

La mai bine de două luni de la incidentul de securitate cibernetică din iulie, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară recunoaște că sistemele informatice sunt repuse în funcțiune pe bucăți, în timp ce în teritoriu s-au acumulat lucrări care trebuie acum recuperate.

Infrastructura e-Terra a fost reconstruită și configurată în Cloudul Guvernamental, iar aplicația și sistemul de plăți online aferent sunt funcționale. Dar repornirea e-Terra nu înseamnă că întregul sistem cadastral a revenit la viață.

Din 14 septembrie funcționează din nou Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni. Urmează, estimativ, Registrul Proprietarilor, apoi MyEterra, unde ar trebui integrate și funcționalitățile oferite anterior prin ePay. Mai departe sunt programate Titlurile de Proprietate, Geoportalul și celelalte servicii informatice.

Nu există un calendar cu date fixe pentru repornirea tuturor aplicațiilor

În acest moment, există doar o ordine estimativă, fiecare componentă trebuind verificată tehnic și din punct de vedere al securității înainte de revenirea în exploatare.

Iar între timp, restanțele s-au mutat în oficii. În perioada în care e-Terra nu a funcționat, o parte dintre cererile deja înregistrate nu au putut fi procesate. Numeroase documentații pregătite de notari, persoane autorizate și ceilalți solicitanți nici măcar nu au putut fi depuse prin aplicație.

Cadastrul a fost repornit tehnic, nu și readus complet la normal

Pentru Iași, lucrurile se pot complica și mai mult, într-o piață în care tranzacțiile imobiliare, documentațiile cadastrale și operațiunile de carte funciară reprezintă activități curente. Sursa ANCPI nu oferă însă o cifră distinctă pentru volumul restant de la Iași și nici un termen special pentru recuperarea acestuia.

La nivel național, instituția admite însă că unele oficii au fost puse sub presiune de concentrarea temporară a unui număr mare de solicitări, ceea ce a dus la prelungirea duratei de soluționare.

Agenția spune că monitorizează centralizat volumul cererilor, prioritizează recuperarea lucrărilor restante, poate redistribui sarcini și personal și acordă sprijin oficiilor cu volum ridicat.

Dar un lucru rămâne cert: cadastrul a fost repornit tehnic, nu și readus complet la normal.

Pentru ieșenii care cumpără, vând, construiesc, moștenesc sau încearcă să-și clarifice situația unei proprietăți, problemele continuă.

Agenția spune că monitorizează centralizat cererile, prioritizează recuperarea restanțelor, poate redistribui personalul și sarcinile și acordă sprijin oficiilor sufocate de volum. Dar problema nu dispare printr-o simplă apăsare de buton.

Cadastrul a fost repornit tehnic. Administrativ, însă, încă se recuperează după șoc. Deocamdată, ANCPI nu oferă o dată la care va funcționa tot sistemul. Oferă o promisiune: „în cel mai scurt timp posibil”. Raluca STROE