Când casa devine locul fricii. O asociație din Iași lansează o campanie pentru victimele violenței domestice

* într-un oraș în care țipetele dintre pereți rămân adesea fără martori, Asociația SOS Surâs lansează o campanie de conștientizare a violenței domestice * anul viitor vor fi formate și grupuri de suport pentru victime * medici, un preot, un reprezentant al IJP, un avoca, elevi și supraviețuitori au stat față în față la aceeași masă și au spus, fără ocolișuri: violența nu este „o problemă de familie”, ci o urgență comunitară

„Educația vine din familie, dar tot acolo se poate naște și rana”, a subliniat dr. Florina Vârnă, moderatoarea conferinței de presă organizate ieri de Asociația SOS Surâs. Evenimentul a marcat debutul unei campanii de conștientizare a cazurilor de violență domestică, gândită nu doar ca o serie de mesaje publice, ci ca începutul unei rețele de sprijin real. Din 2026, asociația va forma și coordona grupuri de suport pentru victime, oferindu-le un spațiu sigur în care să vorbească, să fie ascultate și ghidate.

La aceeași masă au fost invitați reprezentanți ai principalelor paliere care pot interveni: preotul Mihai Grigoraș, dr. Roxana Popa – fondatoarea Asociației SOS Surâs, Ramona Nechifor – reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean, avocatul Smaranda Colța, Tudor Mihăilă – reprezentant al elevilor de la Colegiul Național, și dr. Cristina Blechler, medic și membră a asociației, ea însăși victimă a violenței domestice.

„Iubirea nu lasă vânătăi”

Mesajul comun a fost clar: violența nu începe întotdeauna cu lovituri, ci cu umiliri, control, izolare. „Mânia și furia nu sunt același lucru”, a spus preotul Mihai Grigoraș. Mânia poate fi o emoție firească, un semnal. Furia necontrolată, însă, devine combustibil pentru abuz. Iar acolo unde nu există educație emoțională, unde copiii cresc văzând violența ca pe un mod de a te impune, ciclul agresiunii se transmite mai departe.

Preotul Mihai Grigoraș a vorbit despre rolul Bisericii, nu ca tribunal moral, ci ca spațiu de sprijin: „Nu poți cere unei femei să rabde la nesfârșit în numele familiei. Biserica are datoria să spună adevărul: iubirea nu lasă vânătăi”. Din partea IJP, Ramona Nechifor a subliniat nevoia de a semnala cazurile și de a nu transforma frica în complicitate: intervențiile există, dar ele pornesc de la un telefon, de la o mărturie, de la curajul de a nu mai ascunde.

Avocata Smaranda Colța a explicat cadrul legal și faptul că ordinele de protecție nu sunt „hârtii inutile”, ci instrumente care pot salva vieți, dacă sunt solicitate la timp. În sală s-a vorbit și despre empatie – sau mai bine zis, despre dispariția ei din reflexele comunității. „Ne-am obișnuit să trecem pe lângă strigăte și să spunem: nu e treaba mea”, a remarcat dr. Roxana Popa. Campania Asociației SOS Surâs își propune tocmai contrariul: să redeștepte reflexul implicării.

Cel mai greu moment al întâlnirii a fost mărturia dr. Cristinei Blechler, care a vorbit, cu emoție, despre propria experiență de victimă. Prezența elevilor nu a fost întâmplătoare: tinerii sunt cei care pot rupe lanțul, dacă înțeleg din timp ce înseamnă respectul și limitele într-o relație.

Asociația SOS Surâs anunță că, pe lângă campania de informare, va lucra direct cu comunitatea: întâlniri în școli , colaborări cu poliția și mediul medical, dar mai ales grupuri de suport pentru cei care nu mai vor să tacă. Pentru că, așa cum s-a spus la final, „violența domestică nu este un secret de familie, ci o rușine a întregii societăți”.

Maura ANGHEL