INCHIDE

Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”

Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”

* „Aceste activităţi nu contribuie la creşterea PIB-ului sau la reducerea deficitului bugetar, iar dacă fenomenul a ajuns la acest nivel este un semn că societatea se află într-o situaţie dificilă. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca efectele interdicţiei să fie maxime”, a precizat primarul Iașului

Guvernul a modificat, prin Ordonanţa de urgenţă privind administraţia, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligaţiei operatorilor licenţiaţi de a obţine, pe lângă licenţa naţională, şi o autorizaţie de funcţionare de la autoritatea administraţiei publice locale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

Primarul Mihai Chirica rămâne pe o poziţie fermă împotriva jocurilor de noroc. El subliniază impactul negativ al acestora asupra societăţii.

Chirica a amintit că a fost implicat în elaborarea unei legi iniţiate prin 2016 de fostul deputat Sorin Iacoban, pentru a interzice jocurile de noroc. „Am fost unul dintre cei care au lucrat la această lege pentru că jocurile de noroc sunt nocive societăţii. Trebuie să punem piciorul în prag”, a declarat Chirica.

Primarul a menţionat că, zilnic, trece pe lângă numeroase locuri unde se practică jocuri de noroc, observând persoane obosite, victime ale adicţiilor, care ajung să fie exploatate financiar. „În fiecare zi trec pe lânga o sumedenie de locuri unde se practica jocuri de noroc într-un mediu foarte obscur, cu persoane care, dimineaţa când mă duc la servici ei ies la fumat, fiind obosiţi de peste noapte. Sunt persoane care capătă adicţii şi devin o pleavă a societăţii de care nu mai putem scăpa. Pe seama adicţiilor lor se îmbogătesc alte persoane fie din România, fie dinafara graniţelor ţării”, a spus primarul Chirica.

Tot el spune că jocurile de noroc nu aduc plus voaloare nici la buget şi nici la Produsul Intern Brut. „Aceste activităţi nu contribuie la creşterea PIB-ului sau la reducerea deficitului bugetar, iar dacă fenomenul a ajuns la acest nivel este un semn că societatea se află într-o situaţie dificilă. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca efectele interdicţiei să fie maxime”, a precizat primarul.

Chirica susține că nu este suficientă doar mutarea sălilor de jocuri în alte zone ale orașului – la periferie, de exemplu - și a anunțat că va aplica restricții stricte după ce OUG va intra în vigoare. „Simpla mutare a locațiilor de jocuri de noroc nu va rezolva problema. Dar după intrarea în vigoare a acestei Ordonanțe nu se vor face și nici nu voi lăsa posibilitatea apariției în alte locuri”, a explicat primarul.

El a încheiat afirmând că, „pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş, pentru binele societăţii şi al tinerei generaţii”. Laura RADU, Carmen DEACONU

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!