Chirica s-a speriat de propria decizie. A anulat „bezna” și a rescris regulile
* cea mai importantă schimbare este că nu va mai exista o deconectare generală a iluminatului stradal * în schimb, consumul va fi redus prin diminuarea intensității sistemelor LED cu până la 70% și prin deconectări parțiale de fază în restul rețelei, în funcție de situația din teren
Enervant. Ezitant. Pe bâjbâite. Fără forță de convingere. Cu grijă să nu supere nici tabăra care cere economii drastice de energie, dar nici pe cea care l-a acuzat că aruncă orașul în întuneric.
Așa a arătat, în ultimele două zile, modul în care primarul Mihai Chirica a gestionat una dintre cele mai controversate decizii din ultimii ani privind iluminatul public din Iași.
Mai întâi, administrația a transmis că iluminatul public va fi oprit complet în timpul nopții, o măsură care a stârnit un val de reacții negative și întrebări privind siguranța cetățenilor. Apoi, după criticile venite din toate direcțiile, primarul a schimbat planul și a mutat perioada de economisire în intervalul de seară. Nici această variantă nu a rezistat prea mult.
Comunicarea a fost la fel de confuză ca măsurile. Primul mesaj transmis către presă a ridicat mai multe semne de întrebare decât a oferit răspunsuri, iar câteva ore mai târziu Primăria a revenit cu un nou comunicat, mult mai elaborat și mult mai atent formulat. Diferența dintre cele două variante a alimentat impresia că administrația încearcă să stingă scandalul creat chiar de propriile decizii.
În final, după convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Primăria a renunțat la ideea opririi totale a iluminatului public și a anunțat un nou set de măsuri.
Iluminatul nu se va mai stinge, ci va fi... diminuat
Cea mai importantă schimbare este că nu va mai exista o deconectare generală a iluminatului stradal. În schimb, consumul va fi redus prin diminuarea intensității sistemelor LED cu până la 70% și prin deconectări parțiale de fază în restul rețelei, în funcție de situația din teren.
Municipalitatea și-a asumat și alte măsuri: iluminatul arhitectural al clădirilor publice va fi stins după miezul nopții, companiile și direcțiile subordonate vor limita consumul de energie între orele 19:00 și 23:00, spitalele trebuie să verifice funcționarea generatoarelor electrice, iar marile centre comerciale sunt invitate să reducă iluminatul și consumul în același interval.
În plus, Poliția Locală și Poliția Municipiului vor intensifica patrulele după lăsarea întunericului, folosind semnalele luminoase ale autospecialelor pentru a crește sentimentul de siguranță în oraș.
Toate aceste măsuri sunt justificate de autorități prin avertismentele privind presiunea fără precedent asupra Sistemului Energetic Național. Reprezentantul furnizorului de energie prezent la ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență a avertizat că, dacă supraconsumul continuă, există riscul deconectării unor obiective importante din regiune.
Primarul Mihai Chirica vorbește acum despre solidaritate și responsabilitate colectivă, cerând ieșenilor să reducă voluntar consumul de energie.
Dilema persistă
Dilema, însă, persistă și nu e deloc politică: dacă soluția finală era reducerea intensității iluminatului și nu oprirea completă a acestuia, de ce a fost nevoie de două zile de mesaje contradictorii și de o comunicare care a lăsat impresia unei administrații nesigure pe propriile decizii?
Într-o perioadă în care autoritățile cer calm și încredere din partea populației, poate cea mai importantă resursă pe care administrația locală ar fi trebuit să o economisească nu era energia electrică, ci improvizația.
Daniel BACIU
Subiecte asemanatoare
Știința Miroslava, recital de goluri și fotoliu de lider!
Dronele continuă survoleze Iașul!
Trafic de heroină la Iași! Doi tineri, prinși cu 62 de doze ascunse în lenjerie
Autostrada Unirii, tot mai aproape de dezastru! Întârzieri, datorii și licitații blocate
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
RUN IAȘI 2026 - sute de alergători au transformat Iașul într-o mare sărbătoare a sportului
USV-CSM 2020 iese din zona play-off, după egalul de la Pașcani!
Război total între Costel Alexe și PSD Iași după alerta cu drone!
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Plan Roșu de intervenție în județul Iași! Microbuz cu 20 de persoane, răsturnat într-o curbă, la Țigănași
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Știința Miroslava, recital de goluri și fotoliu de lider!
Dronele continuă survoleze Iașul!
Trafic de heroină la Iași! Doi tineri, prinși cu 62 de doze ascunse în lenjerie
Autostrada Unirii, tot mai aproape de dezastru! Întârzieri, datorii și licitații blocate
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
RUN IAȘI 2026 - sute de alergători au transformat Iașul într-o mare sărbătoare a sportului
USV-CSM 2020 iese din zona play-off, după egalul de la Pașcani!
Meteo București schimbare neașteptată la început de noiembrie
Masă de la angajator și un avantaj la care puțini se așteaptă
Război total între Costel Alexe și PSD Iași după alerta cu drone!
Pensii mai mari în 2027 și calcule care pot schimba totul
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Elita studenților de la FEAA învață afaceri direct de la antreprenori
Sfinții Cosma și Damian și povestea vindecărilor care au rămas vii în amintirea credincioșilor
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână