Cifrele ascunse ale agriculturii. La Iași, statul nu știe cine îi gestionează câteva mii de hectare de teren

Într-o recunoaștere care ridică semne de întrebare uriașe, Agenția Domeniilor Statului admite că nu deține informații privind suprafața de teren agricol aflată în proprietatea cetățenilor străini sau a firmelor cu acționariat străin. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate spune cu exactitate cine controlează o parte din pământul acestei țări!

Într-un context global tensionat, în care securitatea alimentară devine o miză strategică, această lipsă de evidență pare de-a dreptul incredibilă. Instituția, aflată în subordinea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, administrează sute de mii de hectare de teren agricol, însă imaginea de ansamblu rămâne fragmentată, incompletă, aproape opacă.

Datele oficiale arată că, la nivel național, sunt contractate peste 255.000 de hectare de teren agricol prin concesiuni, arendă sau alte forme legale. O suprafață uriașă, exploatată printr-un mecanism birocratic complex, în care statul joacă rolul de administrator, dar nu și pe cel de „gardian” al proprietății reale. Mai mult, aceste terenuri sunt date în exploatare unor persoane fizice române sau unor firme înregistrate în România, însă nimeni nu poate spune cu certitudine cine se află în spatele acestor companii.

La Iași, aproape 6.000 de hectare de teren sunt administrate în diverse forme contractuale

La Iași, situația capătă contururi concrete și, în același timp, tulburătoare. Aproape 6.000 de hectare de teren – de la arabil și pășuni până la vii, livezi și păduri – sunt administrate în diverse forme contractuale. Cifrele sunt impresionante: peste 3.100 de hectare de teren arabil, peste 1.000 de hectare de pășuni, sute de hectare de livezi și vii. O adevărată comoară agricolă, gestionată pe hârtie, dar învăluită în incertitudini atunci când vine vorba despre beneficiarii finali. Suprafețe uriașe de teren exploatate în defavoarea economiei naționale, o resursă tăcută, transferată subtil în mâini greu de identificat.

În timp ce fermierii locali se plâng de dificultăți, de acces limitat la teren și de competiție acerbă, realitatea din culise pare mult mai complicată. Sistemul actual permite existența unor zone gri, în care informația se pierde, iar controlul devine relativ. Lipsa unei evidențe clare nu mai este doar o problemă administrativă – devine o vulnerabilitate strategică. Adrian TURCU