Condamnare record pentru un braconier ieşean: aproape opt ani de puşcărie
Ani la rând, Aurel Manole din Ţibăneşti a fost convins că nu i se poate întâmpla nimic, deşi avea două ocupaţii clar ilegale. Tăia lemne din pădurea apropiată, fără niciun fel de aprobare oficială, le vindea prin sat, scotea bani buni. A doua îndeletnicire, braconajul. Instala capcane de tip laţ, confecţionate din sârmă şi şufă, pentru animalele ce veneau să bea apă din pârâiaşul ce străbate pădurea.
Comitea simultan ambele infracţiuni. Venea cu căruţa, avea la el drujba şi securea, plasa capcanele, apoi se ducea să taie lemnele, le curăţa de crengi, le urca în căruţă şi, la plecare, se uita să vadă ce s-a mai prins în laţ. Ucidea animalele cu toporişca, le jupuia acasă, le pârlea, apoi vindea carnea şi blănurile. Exact la fel au stat lucrurile şi în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2023, numai că...
Fix atunci s-a trezit şi pădurarul A.C.M., cel care avea în grijă tot fondul forestier din perimetrul Gârbeşti - Glodenii Gândului - Războieni, să facă o inspecţie de rutină. Şi-a luat lanterna şi a plecat în patrulare. A ajuns la pârâu, a văzut capcanele, s-a uitat după urmele de încălţăminte, dar n-a trebuit să insiste. S-a auzit zgomotul unei drujbe.
A.C.M. s-a îndreptat spre locul de unde venea sunetul, l-a găsit pe braconier în plin avânt şi l-a luat la întrebări. Acesta, drept răspuns, a început să înjure, a pus mâna pe bărdiţă, încercând să crape ţeasta pădurarului. Care s-a ferit cât a putut, a fost atins doar la umăr, a reuşit să pună piedică agresorului şi a încercat să-l imobilizeze.
Aurel a scăpat cu fuga, pierzându-şi urma prin lăstărişul des. Nu înainte de a-l ameninţa cu moartea pe pădurar. Ajuns acasă, infractorul a anticipat că va avea loc o percheziţie la locuinţa sa, motiv pentru care i-a cerut concubinei să ducă lemnele de acasă şi i-a cerut să susţină că a fost prezentă la conflictul cu A.C.M. şi că el a fost cel atacat. Alibi care n-a ţinut în instanţă, mandatele de supraveghere tehnică au devoalat adevărul.
Astfel că braconierul a primit o condamnare record, şapte ani şi şase luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. Pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, sentinţă pronunţată joi, 28 noiembrie a.c. Claudiu CONSTANTIN
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!