Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Teofan, Frați ai mei preaaleși,

Înainte de toate, permiteți-mi să mulțumesc în chip special Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Părintelui Teofan, pentru invitația deosebit de onorantă de a participa dimpreună cu cucernicii mei însoțitori la acest slăvit praznic al Sfintei Cuvioasei Parascheva cea din Epivata. Îi mulțumesc, de asemenea şi pentru că mi-a încredințat rostirea cuvântului dumnezeiesc de folos și îi cer binecuvâtarea, pentru ca acest cuvânt să aducă roade în viețile binecredincioșilor creștini.

Iubiți frați,

Mesajul lui Hristos, în lectura Evangheliei de astăzi, răsună în urechile noastre ca o invitație și o provocare. Hristos nu ne cere doar o simplă ascultare morală sau un angajament religios; El cere preschimbarea vieții: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). „A se lepăda de sine” înseamnă a lepăda omul cel vechi, a respinge autonomia/ egoismul și a supune întreaga noastră existență voinței lui Dumnezeu. Nu este vorba despre un act exterior, ci despre o transformare interioară, un drum al pocăinței care duce la adevărata libertate.

Sfânta Parascheva, prăznuită astăzi, este un exemplu luminos a ceea ce înseamnă să-ți iei Crucea și să-I urmezi lui Hristos. Ea a trăit în vremuri grele, când credința și evlavia erau încercate de grija și indiferența duhului lumii acesteia. Și totuși, sfânta a lepădat deșertăciunea vieții trecătoare, s-a dedicat în întregime rugăciunii, vieții ascetice, de nevoinţă, și iubirii aproapelui. Lepădarea de sine a fost deplină; și-a predat întru totul atât trupul postului și ostenelilor, cât și voința iubirii lui Dumnezeu.

Sfânta Parascheva este un far și o mângâiere pentru credincioși. Prezența sa, asociată cu multe minuni, a fost întotdeauna o dovadă vie că Hristos nu-și abandonează credincioșii care își poartă Crucea cu răbdare și credință.

Însă cuvântul Domnului nu se oprește doar la invitația de a ne purta Crucea. El merge mult mai la adânc. Domnul Hristos spune: „Oricine va vrea să-și salveze viața o va pierde; și oricine o va pierde (…) o va salva.” Cât de contrar este acest lucru logicii omenești lumești! Lumea ne îndemnă să „păstrăm viața”, Hristos ne îndeamnă să o „dăm/ împărtășim”. Lumea ne spune „trăiește pentru tine însuți”, Hristos ne spune „trăiește pentru Mine”. Sfânta Parascheva a trăit tocmai acest paradox: chiar dacă a pierdut bunurile lumești și viața cea din afară, a dobândit viața adevărată, nemurirea.

Despre această cale a Crucii, a lepădării și predării vieții proprii și a îndumnezeirii creștine, ne vorbește Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului și mare teolog al secolului al XIV-lea, subliniind dimensiunea lăuntrică/ tainică a călătoriei cu Hristos. Sfântul Grigorie Palama învață că Harul lui Dumnezeu este necreat/ceresc și este este împărtășit inimilor neprihănite/ curățite de păcate. Când omul se leapădă de sine, când se purifică de patimi și își întoarce mintea către Dumnezeu, atunci este luminat de lucrarea necreată a Duhului Sfânt, de lumina Schimbării la Față.

Pe această cale a Crucii și a sfințeniei s-au întâlnit și se pot vedea în profundă legătură, Sfânta Parascheva, prăznuită astăzi, și Sfântul Grigorie Palama ale cărei Sfinte Moaște au fost aduse spre închinare. Cuvioasa Parascheva a fost sfințită și și-a curățit trupul și cele din afară prin nevoință ascetică, iar pe cele lăuntrice prin smerenie și rugăciune; Sfântul Grigorie Palama, pe de altă parte, a fost sfințit prin vederea și contemplarea luminii necreate/ dumnezeiești. Indiferent de modul în care au trăit și au ajuns la Dumnezeu, ambii ne amintesc că Ortodoxia nu este teorie, ci viață; nu este filozofie, ci este o participare la energia și lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt.

Sfântul Grigorie vorbește în scrierile sale teologice despre om ca despre o ființă potențial îndumnezeită, Sfânta Parascheva ne-a dovedit că îndumnezeirea nu este un concept abstract, ci o posibilitate reală. Harul care a strălucit în inima ei a condus-o la viața angelică, cerească, iar această viață a devenit pentru ea calea Învierii.

În epoca noastră, când omul încearcă să-și „mântuiască sufletul” de unul singur în termeni psihologici sau materialiști, cuvântul Domnului răsună în sufletele noastre ca o chemare la întoarcere. Creștinul nu evită durerea, crucea, sacrificiul; le îmbrățișează ca mijloace de mântuire. Lepădarea de sine nu este o pierdere a demnității și a valorii personale, ci este o eliberare de tirania eului. Și când omul este golit de eul său, atunci Dumnezeu poate intra și se poate sălășlui.

Frații mei binecuvântați,

Calea Crucii este singura care duce la Înviere. Hristos nu ne propovăduiește lipsa de griji, ci slava prin jertfă. Când omul își ia Crucea cu credință, atunci Harul dumnezeiesc necreat acționează în el și transformă durerea în bucurie, slăbiciunea în putere, întunericul în lumină.

Sfânta Parascheva a demonstrat că urmarea lui Hristos este calea adevăratei vieți. Iar Sfântul Grigorie Palama a explicat că această viață nu este o realizare morală, ci un dar al Harului dumneziesc. Cine se leapădă de sine și se deschide luminii, acela „vede împărăția lui Dumnezeu venind cu putere” (Mc. 9, 1).

Și de vreme ce astăzi o prăznuim pe Cuvioasa Parascheva, să o rugăm să ne învețe răbdarea nevoinței, a jertfei și bucuria Învierii; iar Sfântului Grigore Palama să-i cerem cu stăruință să ne lumineze mintea, pentru a înțelege că Harul lui Dumnezeu este prezent, viu și activ în Biserică.

Să ne luăm, așadar, fiecare Crucea cu nădejde, având certitudinea că Însuși Hristos merge înaintea noastră. Și când omul Îl urmează pe Domnul, deși este Cruce, ea devine lumină; și atunci, așa cum spune Sfântul Palama, omul devine „dumnezeu prin har”.

Ani mulţi şi binecuvântaţi tuturor!