Doctorul Dan Tesloianu, trimis în judecată
* Potrivit rechizitoriului, în perioada aprilie 2018 - mai 2022, Tesloianu ar fi implantat la 185 de pacienţi dispozitive cardiace de unică folosinţă, reutilizate după ce au fost extrase de la persoane decedate sau provenite din surse necunoscute * procurorii susţin că dispozitivele au fost resterilizate şi folosite cu încălcarea legislaţiei
Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iaşi, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul care vizează implantarea unor stimulatoare şi defibrilatoare cardiace extrase de la persoane decedate. Procurorii îl acuză de 185 de acte materiale de abuz în serviciu şi de luare de mită, după o anchetă care a durat peste trei ani. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Iaşi, care va judeca cauza în primă instanţă. Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei şi nu înlătură prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii.
Reţea de „valorificare” a stimulatoarelor şi defibrilatoarelor extrase de la pacienţi decedaţi
Potrivit rechizitoriului, în perioada aprilie 2018 - mai 2022, Tesloianu ar fi implantat la 185 de pacienţi dispozitive cardiace de unică folosinţă, reutilizate după ce au fost extrase de la persoane decedate sau provenite din surse necunoscute. Procurorii susţin că dispozitivele au fost resterilizate şi folosite cu încălcarea legislaţiei, deşi producătorii şi normele în vigoare interzic reutilizarea acestora din cauza riscurilor majore pentru sănătatea pacienţilor.
Anchetatorii susţin că medicul ar fi coordonat o reţea prin care primea stimulatoare şi defibrilatoare, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi fără acordul acestora sau al familiilor. Dispozitivele nu erau înregistrate în gestiunea spitalului, nu aveau documente de provenienţă şi nu treceau prin circuitul legal de verificare şi avizare. Pentru implantarea lor erau achiziţionate separat accesoriile necesare, iar kiturile medicale erau desfăcute pentru a fi utilizate împreună cu aparatele reutilizate.
Rechizitoriul arată că o parte dintre intervenţii nu aveau indicaţie medicală reală. În unele cazuri ar fi fost consemnate diagnostice fictive sau recomandate tratamente care să genereze simptome ce justificau ulterior implantarea dispozitivelor. Procurorii susţin că astfel au fost expuşi unor riscuri grave pacienţi, inclusiv posibilităţii apariţiei unor infecţii severe sau chiar a decesului.
Mulţi pacienţi s-au constituit părţi civile în proces
Ancheta mai relevă că pacienţii nu erau informaţi că dispozitivele proveneau de la persoane decedate ori că fuseseră reutilizate. Mai mult, formularele de consimţământ informat ar fi fost modificate ulterior semnării prin introducerea unor menţiuni privind acceptul pentru implantarea unor astfel de dispozitive.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi un medic cardiolog din Braşov, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce ar fi furnizat de 24 de ori dispozitive medicale destinate implantării.
Procurorii estimează că prejudiciul produs spitalului depăşeşte 2 milioane de lei, iar mai mulţi pacienţi s-au constituit părţi civile în proces. Totodată, Dan Tesloianu este acuzat că, în noiembrie 2022, a primit 100 de lei mită de la o pacientă consultată în cabinetul său. Laura RADU