INCHIDE

Doi moldoveni au vrut să treacă frontiera cu 506 litri de alcool ascunși într-un microbuz!

Doi moldoveni au vrut să treacă frontiera cu 506 litri de alcool ascunși într-un microbuz!

Un nou caz spectaculos la frontiera de est a României. După captura recentă de la Vaslui, unde polițiștii de frontieră au descoperit nu mai puțin de 645 de litri de alcool ascunși ingenios în colete și bagaje, o altă tentativă de introducere ilegală a unor cantități uriașe de băuturi alcoolice a fost dejucată, de această dată în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.

Duminică seara, în jurul orei 18:45, doi bărbați cu cetățenie româno-moldoveană au atras atenția polițiștilor de frontieră în momentul în care au intrat în țară la volanul unui microbuz înmatriculat în România. Unul era șofer, celălalt pasager, în vârstă de 36, respectiv 31 de ani. Nimic nu părea suspect la prima vedere – însă experiența oamenilor legii și profilul de risc au declanșat un control amănunțit.

Și atunci a ieșit la iveală ceea ce părea, la început, de neimaginat: 506 litri de alcool – cognac, bere și vin – ascunși cu grijă în bagaje și nedeclarați. Toate produsele purtau timbre de acciză din Republica Moldova, semn clar că erau destinate introducerii ilegale pe piața din România.

Descoperirea vine la doar câteva zile după o altă captură impresionantă, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind amploarea fenomenului de contrabandă cu alcool la frontiera de est. Metodele devin tot mai ingenioase, iar cantitățile – tot mai mari.

Autoritățile nu au stat pe gânduri. Conform legii, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi totale de 20.000 de lei, iar întreaga cantitate de alcool, evaluată la 10.575 de lei, a fost confiscată.

Cazul readuce în atenție un fenomen care pare să capete proporții alarmante: traficul ilegal de produse accizabile. Într-un context economic tensionat, diferențele de preț dintre România și Republica Moldova transformă alcoolul într-o marfă extrem de tentantă pentru contrabandiști. Andrei TURCU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!