Elevii, epuizați de temele pentru acasă

* mulți dintre ei ajung să petreacă între 2 și 5 ore pe zi făcând teme, peste cele 6 ore de școală și meditațiile devenite aproape obligatorii * rezultatul este o zi de lucru de 8–10 ore, imposibil de susținut pentru un copil * blocajele, anxietatea, somatizările și refuzul temelor nu sunt indisciplină, ci efectele directe ale unui sistem care suprasolicită generația tânără până la epuizare

Elevii români se află printre cei mai încărcați din Europa, iar datele OECD arată limpede direcția: aproximativ 13 ore de teme pe săptămână, adică minimum două ore pe zi în mod constant. În Iași, orașul competiției școlare și al meditațiilor obligatorii, realitatea depășește cu mult media națională. Copiii de ciclu primar petrec aproape trei ore seara în fața caietelor, iar elevii de gimnaziu ating frecvent patru sau chiar cinci ore de lucru, mai ales în perioadele de evaluări. Dacă adăugăm programul de școală, de șase ore, plus meditațiile devenite rutină în majoritatea familiilor, ajungem la o concluzie greu de contestat: un elev ieșean de 10–14 ani muncește zilnic echivalentul unei ture de adult, între opt și zece ore de activitate academică.

Această încărcare nu rămâne fără consecințe. Psihologii din oraș confirmă creșteri evidente ale anxietății de performanță, ale blocajelor cognitive și ale simptomelor fizice asociate stresului: dureri de cap, dureri abdominale, plâns înainte de teme, insomnii, iritabilitate, refuz total al sarcinii. Pentru mulți copii, simpla deschidere a caietului activează o reacție de apărare. Nu tema în sine provoacă rezistența, ci presiunea acumulată în jurul ei: rușinea potențială, frica de greșeală, comparația cu colegii, reacția părintelui, autoritatea profesorului care notează și penalizează. În Iași, unde performanța se măsoară la fiecare colț — de la olimpiade la clasamente școlare — tema pentru acasă nu mai este un instrument de consolidare, ci un test zilnic, încărcat afectiv, care transformă copilăria într-o succesiune de evaluări.

În multe familii, serile au devenit un teren de uzură psihică. „De multe ori, fetițea mea stă în fața caietului și nu poate începe să scrie. Ochii trec peste exerciții, dar mintea refuză să le proceseze. Nu pentru că nu ar înțelege materia, ci pentru că resursele îi sunt deja consumate”, spune Antonia Barbu, mama unei fetițe din clasa a II-a. După o zi întreagă de școală, două ore de teme nu sunt o formalitate — sunt o presiune suplimentară. Iar când sarcina depășește cinci ore, cum se întâmplă în gimnaziul ieșean, vorbim despre un volum care nu mai poate fi justificat nici pedagogic, nici psihologic.

„Nu vreau să fac teme”

Fenomenul de „nu vreau să fac teme”, atât de des întâlnit în spațiul urban, nu este un act de indisciplină, ci o reacție logică la suprasolicitare. Dacă un adult ar lucra zece ore pe zi și ar arăta semne similare — blocaj, evitări, iritabilitate, epuizare — nimeni nu l-ar numi leneș. Ar fi diagnosticul firesc al unui exces. În cazul copiilor, același exces este încă prezentat ca „responsabilitate” sau „pregătire pentru viață”, deși datele arată că această cultură a încărcării nu aduce performanță reală, ci anxietate, demotivare și alienarea față de învățare.

În Iași, oraș al performanței asumate, temele pentru acasă au devenit, fără să ne dăm seama, zona în care se concentrează toată presiunea sistemului. Copiii nu fug de învățare; fug de ritmul nenegociabil impus asupra lor. Refuzul temelor este, pentru mulți, singura modalitate de a recupera un minim control asupra propriei vieți. Iar realitatea este brutal de simplă: nu copiii sunt problema. Sistemul este.

Până când temele nu vor redeveni ceea ce ar trebui să fie — un sprijin, nu o povară; o clarificare, nu o evaluare mascată — elevii vor continua să cedeze în fiecare seară, în același punct, în fața aceluiași caiet. Epuizarea nu este o deviere comportamentală. Este un semnal de alarmă. Și, în Iași, acest semnal e deja imposibil de ignorat.

Maura ANGHEL