INCHIDE
Gaz metan la Vatra Dornei şi Cacica
La începutul săptămânii viitoare, Societatea Naţională Transgaz SA Mediaş începe lucrările la magistrala de transport a gazelor naturale Frasin-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, etapa I, pe o lungime de 9,26 km, respectiv pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc-Pojorâta-Vatra Dornei.
Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cătălin Nechifor.
Povestea unei investiţii
Din cei 33 km care au mai rămas până în municipiul Vatra Dornei, circa 10 km de conducte vor fi gata anul aceasta, diferenţa urmând a fi terminată în 2014. „Vom face eforturi, în aşa fel încât, în anul 2014, să reuşim să finalizăm, prin Transgaz, finanţarea finalizării acestei magistrale, municipiul Vatra Dornei urmând a fi conectat la reţeaua de gaze naturale, pentru a pune în valoare şi centrala de gaze naturale deja construită acolo”, susţine şeful executivului judeţean sucevean. Nechifor spune că autorităţile centrale şi ceilalţi factori responsabili au înţeles că, investiţia, componentă a proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediul standarde europene”, este una „foarte aşteptată şi extrem de necesară”. Aceasta mai ales în contextul în care în 7 octombrie 2009, printr-o hotărâre de Guvern, Consiliul Judeţean şi localităţile asociate au cedat, cu titlu gratuit, către Transgaz, magistrala de gaze naturale construită în cadrul proiectului amintit. Compania în cauză s-a angajat să continue investiţiile pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, dar şi cel care leagă Păltinoasa de Rădăuţi. După Vatra Dornei, următoarea localitate branşată va fi Cacica.
Credit pentru conductele de gaze
În 2002, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Judeţean şi 61 de primării au contractat un credit extern de 86,3 milioane de euro, garantat de Ministerul de Finanţe, destinat reabilitării sistemului de termoficare şi realizării conductelor de gaze naturale de înaltă presiune din mai multe localităţi. Pentru componenta de gaze s-a alocat suma de 27,3 milioane de euro, s-au executat 101,4 km de conducte din totalul de 232,7 km, suma consumată fiind de 11,5 milioane euro. Lucrările sunt întrerupte, practic, de la sfârşitul lui 2006, iar scriptic, de la finele lui 2007, dată la care a expirat contractul cu constructorul Petrom Service. Pentru deblocarea situaţiei, s-au purtat negocieri pentru transferarea conductelor în domeniul public al statului şi executarea investiţiei din fondurile SN Transgaz.
Lidia Diaconu
„Realizarea ultimului tronson este mai mult decât binevenită pentru Salina Cacica. Se vor reduce astfel costurile de producţie, iar sarea produsă la Cacica va fi comercializată la un preţ competitiv, în comparaţie cu cel al produsului de import” - Cătălin Nechifor, preşedintele CJ
Subiecte asemanatoare
Mii de terenuri din Iași, sub restricții. Se poate construi doar cu avize speciale
Scandal la Iași: artiști celebri reclamă că nu și-au primit banii după Gala „Eugen Doga”
Revoluție la sate! Colectarea selectivă a deșeurilor intră într-o nouă eră, la Iași
Hepatita C lovește cel mai tare în Nord-Est. Iașul, în alertă
Doar 100 de apicultori din Iași vor ajutor de la stat
Urgențele veterinare din Iași: polițe de la 27 de lei
Profitul se subțiază la Iași. Firmele vând mai mult, câștigă mai puțin
Siguranță sporită în transportul public ieșean. Tramvaiele vechi, echipate cu sisteme anticoliziune
Opt copii au devenit detectivi ai adevărului, la Iași
Grevă generală în spitale, de marți!
Iașul va avea o linie de gardă de urgență pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava este aproape gata
* Universitatea de Stiintele Vietii din Iasi construieste un campus in ...
ANSVSA pune capăt zvonurilor: NU se vaccinează toate oile din România
* planul vizează doar două judete - Constanta si Tulcea, si depinde ...
Dronele vor avea plăcuțe de înmatriculare. Suedeze!
Dorian Obreja
Mi s-a părut demnă de atentie initiativa prezidenti ...
Scade cererea de titluri de stat
Trezoreria a organizat lunea aceasta o licitatie de titluri de stat. V ...
Senatul aprobă reducerea accizei la motorină dacă prețurile continuă să explodeze
* noua lege introduce un mecanism prin care acciza la motorină va put ...
Mii de terenuri din Iași, sub restricții. Se poate construi doar cu avize speciale
* datele oficiale arată că cea mai extinsă zonă monitorizată este ...
Blocaj total la Cadastru! Tranzacțiile imobiliare și investițiile riscă să fie paralizate
Blocajul sistemelor informatice ale Agentiei Nationale de Cadastru si ...
„PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata! " Anunț finalizare implementare proiect Data: 27 iulie 2026 Beneficiar: Comuna ADÂNCATA COMUNA ADÂNCATA, în calitate de beneficiar, anunta finaliz
„PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata! "
An ...
Scandal la Iași: artiști celebri reclamă că nu și-au primit banii după Gala „Eugen Doga”
Artisti de renume acuză că au rămas fără bani după un concert de ...
Revoluție la sate! Colectarea selectivă a deșeurilor intră într-o nouă eră, la Iași
Locuitorii din mediul rural al judetului Iasi se pregătesc pentru una ...
Hepatita C lovește cel mai tare în Nord-Est. Iașul, în alertă
* un studiu national arată că infectia cronică cu virusul hepatitic ...
Cum alegi sistemul de încălzire potrivit pentru casă - ce trebuie să știi înainte de cumpărare
Sursa foto: Pexels.com
Cand vine vorba de incălzir ...
Doar 100 de apicultori din Iași vor ajutor de la stat
* crescătorii de albine mai au la dispozitie doar cateva zile pentru ...
Deputații intră în sesiune extraordinară pentru deblocarea banilor din PNRR
Parlamentul intră intr-o săptămană cu miză uriasă pentru Romania ...
„Odiseea” zdrobește box office-ul: 640 de milioane în 10 zile
Povestea lui Ulise a devenit unul dintre cele mai puternice fenomene c ...
Urgențele veterinare din Iași: polițe de la 27 de lei
* o consultatie, investigatiile si o interventie chirurgicală pot adu ...
Profitul se subțiază la Iași. Firmele vând mai mult, câștigă mai puțin
* profitabilitatea companiilor din Romania a coborat la cel mai redus ...
Siguranță sporită în transportul public ieșean. Tramvaiele vechi, echipate cu sisteme anticoliziune
Compania de Transport Public (CTP) Iasi face un nou pas pentru crester ...
Cum pragurile mici de intrare schimbă comportamentul consumatorului digital
Cum pragurile mici de intrare schimbă comportamentul consumatorului d ...
Opt copii au devenit detectivi ai adevărului, la Iași
Astăzi, in foisorul elegant al Muzeului Municipal „Regina Maria ...