Generația care scrie cu vocea. Cum se schimbă gândirea elevilor din Iași în era AI-ului vocal

* în școlile din Iași, o nouă formă de exprimare se naște în tăcerea tastaturilor: elevii își fac temele vorbind cu ChatGPT Voice, Notion AI sau alte aplicații care „gândesc” pentru ei * mulți se întreabă: ce rămâne din procesul real al gândirii atunci când ideile sunt dictate, nu scrise

Pe o stradă liniștită din Tătărași, se aud din camera unui licean cuvinte întrerupte de pauze lungi:
„Scrie... o introducere... despre libertatea de expresie... dar fă-o să sune natural.”

Pe ecran, ChatGPT Voice completează golurile, aranjează frazele, le leagă logic. În câteva secunde, tema e gata. Niciun creion, nicio tastă. Doar o voce și o inteligență artificială care o traduce în text.

Așa lucrează, tot mai des, elevii din Iași. Într-o generație crescută între TikTok și temele online, scrisul devine vorbit, iar vocea înlocuiește procesul lent al gândirii pe hârtie.

„E mai ușor să gândesc cu voce tare”, spune Mara, elevă în clasa a X-a la un liceu din centru. „Îmi spun ideile și aplicația le așază mai frumos decât aș putea eu. De ce să pierd timp reformulând?”. Pentru mulți profesori, răspunsul e tocmai acolo: în timpul acela pierdut se formează gândirea critică, ordinea logică, relația personală cu cuvântul. Când scrisul devine automat, mintea se mută într-o zonă pasivă, doar de verificare. „E o falsă eficiență”, explică o profesoară de română de la Colegiul „Mihai Eminescu”. „Când scrii, îți construiești ideea. Când vorbești cu o mașină care scrie în locul tău, pierzi tocmai exercițiul conștiinței de sine”.

La prima vedere, pare doar un pas firesc al progresului. La Iași, oraș universitar și nod IT în plină dezvoltare, AI-ul a devenit parte din viața cotidiană a elevilor.

Ei folosesc Notion AI pentru structura de eseu, ChatGPT pentru conținut, Grammarly pentru ton. Vocea lor devine o interfață între gând și ecran.

„Nu mai e rușinos să folosești AI-ul”, spune Radu, elev la un profil real. „E ca un coleg mai deștept. Îl întrebi ceva și îți răspunde imediat. Dar trebuie să știi să-l controlezi, altfel te copiază pe tine.”

Nu AI e dușmanul, ci comoditatea

Aceasta e subtila ironie a generației care scrie cu vocea: crede că deține controlul, dar de multe ori e condusă de algoritm. Formulările, ritmul, chiar expresiile afective încep să semene între ele.

Textele au o perfecțiune sterilă, fără greșeli, dar și fără vibrație. „Le citesc temele și toate au aceeași voce – una care nu e a lor”, mărturisește un profesor de istorie. „E ca și cum ar scrie cineva care știe tot, dar nu simte nimic”.

În acest peisaj, școala tradițională pare depășită. Profesorii nu pot verifica întotdeauna ce e scris de elev și ce e generat digital. În unele clase s-au introdus exerciții orale: elevii trebuie să-și explice ideile, să le spună cu propriile cuvinte, fără telefon.

În altele, s-au născut mici revoluții tăcute – ateliere în care se discută etica folosirii AI-ului, rolul discernământului, importanța erorii umane.

Pentru că, dincolo de fascinația tehnologică, miza e alta: cum va arăta gândirea unei generații care nu mai scrie, ci vorbește pentru a fi scrisă? Cum se mai formează stilul personal, vocea interioară, dacă exprimarea e mereu mediată de un software?

Iașul – laboratorul gândirii digitale

Iașul devine, involuntar, un laborator al acestor întrebări. În universități se discută despre reglementarea AI-ului în evaluări. În licee se testează modele hibride de predare. În case, părinții se întreabă dacă trebuie să interzică sau, dimpotrivă, să învețe împreună cu copiii lor cum să-l folosească.

„Nu poți opri valul, dar poți învăța să înoți. Inteligența artificială nu e dușmanul nostru. Dușmanul e comoditatea”, atrage atenția Alina Iorga, cadru didactic într-un liceu ieșean.

Trăim vremuri în care vocea dictează și algoritmul scrie, adevărata provocare e să mai rămânem autori ai propriei gândiri — iar poate tocmai la Iași, orașul lui Creangă și al celor mai tineri programatori din țară, se va scrie primul capitol al generației care nu mai ține condeiul, ci microfonul.

Maura ANGHEL