Ghiozdane grele, roboți psihologi. Iașul între povara trecutului și curajul viitorului

La fiecare început de an școlar, tabloul se repetă: copii din Iași cocoșați de ghiozdane de 7–8 kilograme. Manuale tipărite pe hârtie de slabă calitate, auxiliare care repetă aceeași lecție, caiete care se termină într-o lună. Costuri care ard buzunarele părinților și o industrie care toacă mii de tone de hârtie pe an. În era digitală, acest peisaj pare absurd. Tabletele și manualele interactive ar putea înlocui kilogramele de maculatură, reducând nu doar greutatea ghiozdanului, ci și amprenta ecologică. Și totuși, școala rămâne captivă în paradigma veche, ca și cum sustenabilitatea ar fi un moft, nu o urgență.
Experimente timide, rezultate clare
Câteva școli din Iași au testat manuale digitale și table inteligente. Copiii au fost mai atenți, profesorii mai relaxați, părinții mai puțin împovărați. Lecția e simplă: atunci când educația se aliniază prezentului, toată lumea are de câștigat. Problema e curajul. Cine are puterea să rupă dependența de hârtie? Dar schimbarea nu se oprește la manuale. Într-un oraș unde depresia, anxietatea și presiunea socială apasă și pe umerii adolescenților, apare un experiment tulburător: psihologul-robot.
Un chatbot cu inteligență artificială ar putea fi disponibil non-stop, fără programări, fără rușine și fără stigmat. Elevii ar putea vorbi anonim, ar primi răspunsuri bazate pe algoritmi de psihologie cognitiv-comportamentală și ar găsi sprijin acolo unde părinții sau profesorii nu mai au timp. „Dar există și cealaltă față a monedei: un AI nu simte, nu empatizează, nu are intuiția umană”, a replicat Letiția Popa, psihoterapeut. În Iași, unde Facultatea de Psihologie produce specialiști recunoscuți, ideea că un chatbot ar putea concura cu un terapeut real ridică suspiciuni. Poate o mașină să înlocuiască intimitatea unei conversații umane?
Verdictul
De la ghiozdane supraîncărcate până la psihologi digitali, Iașul e prins între două lumi. Pe de o parte, tradiția hârtiei, inerția instituțiilor și frica de schimbare. Pe de altă parte, o generație care cere tehnologie, sustenabilitate și acces rapid la sprijin emoțional. Întrebarea nu mai este dacă schimbarea va veni, ci cine are curajul să o aducă.
Un oraș universitar cu tradiție și prestigiu nu își poate permite să rămână blocat în trecut. Copiii din Iași nu au nevoie de kilograme de maculatură în spate și nici de tăcerea adulților atunci când anxietatea îi copleșește. Au nevoie de instrumente reale: manuale digitale, profesori care îmbrățișează tehnologia, psihologi care colaborează cu AI-ul în loc să-l respingă. Revoluția ghiozdanului și apariția psihologului-robot nu sunt science fiction. Sunt inevitabile. Întrebarea care rămâne, crudă și simplă, e aceasta: are Iașul curajul să fie primul care rupe lanțul trecutului?
Teona SOARE