Iașul a adus împreună educația și antreprenoriatul la concursul județean IMPACT 2026
* Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Iași și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor au organizat Concursul interjudețean I.M.P.A.C.T. – ediția a III-a * evenimentul a adus aproape 40 de echipe și a pus în prim-plan ideile de business, creativitatea, incluziunea și proiectele cu miză socială * competiția a reunit elevi, profesori, reprezentanți ai universității, ai Inspectoratului Școlar și ai mediului de afaceri, într-un format care a combinat prezentările, standurile expoziționale și evaluarea proiectelor antreprenoriale
Iașul a găzduit o nouă ediție a concursului I.M.P.A.C.T. 2026, organizat în parteneriat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu” și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, într-un format interjudețean care a reunit aproape 40 de echipe. Evenimentul a pus față în față elevi preocupați de antreprenoriat, inovație și implicare civică, confirmând interesul tot mai mare pentru competițiile care leagă școala de economia reală și de proiectele cu impact în comunitate.
Concursul a fost construit în jurul unor teme precum incluziunea, motivația, progresul, antreprenoriatul, creativitatea și transformarea și a fost structurat pe două secțiuni principale, E.C.O.B.I.Z.Z. și A.S.I.S.C. Prima a fost dedicată educației, colaborării și oportunităților pentru business și inovare, iar cea de-a doua a pus accent pe antreprenoriatul cu suflet, pe ideile cu miză socială și pe schimbarea în comunitate.
Deschiderea oficială a avut loc în Amfiteatrul B1, în prezența unor reprezentanți din educație, universitate și mediul economic. Au luat cuvântul prof. dr. Laura Maria Cârstea, director al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași, conf. univ. dr. Alexandru Maxim, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Angelica Suchar, Head of Business Development la Quartz Matrix și past president al Clubului Inner Wheela Iași, partener cu tradiție al competiției, și conf. univ. dr. Ana Iolanda Vodă, reprezentant al FEAA. Cu toții au apreciat interesul elevilor pentru business și al profesorilor pentru a forma cu adevărat o școală economică. „Vă suntem alături la fiecare ediție și vă felicit pentru ideile și curajul vostru”, a spus Angelica Suchar. De altfel, Clubul Inner Wheel a avut o puternică reprezentare în juriu, prin actualul președinte Cristina Cioancă, Manuela Arhire, manager al Clinicii Arhimed, și jurnalistul Maura Anghel.
Programul a continuat cu probele din secțiunea E.C.O.B.I.Z.Z., unde echipele au concurat la Business Plan, Pitch Elevator, Expo Vibes/Stand și materiale promoționale, în mai multe spații din cadrul FEAA. În paralel, secțiunea A.S.I.S.C. s-a desfășurat în Amfiteatrul B3. Evenimentul a fost coordonat de echipe din cadrul celor două instituții partenere. Din partea FEAA au fost implicați prof. univ. dr. Cristina-Teodora Roman, conf. univ. dr. Alexandru Maxim, conf. univ. dr. Ana Iolanda Vodă, prof. univ. dr. Ștefan Andrei Neștian și prof. univ. dr. Gina Ionela Butnaru. Din partea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași au făcut parte prof. dr. Laura Maria Cârstea, prof. dr. Adrian Brunello, prof. dr. Geanina Brînză și prof. Daniela Amăriuței.
Prin participarea a aproape 40 de echipe din mai multe județe, IMPACT 2026 a confirmat că astfel de competiții depășesc deja nivelul unui simplu concurs școlar și devin platforme de întâlnire între educație, universitate și mediul de afaceri. La Iași, evenimentul a arătat că antreprenoriatul, creativitatea și capacitatea de a susține o idee coerentă câștigă tot mai mult teren în formarea noilor generații.
Dan DIMA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!