Iașul a ajuns în topul mondial al utilităților, la egalitate cu Tokyo!
* în topul facturilor la utilități, Iașul și alte mari orașe românești se poziționează la un nivel apropiat de metropole asiatice precum Tokyo sau Seul, însă cu venituri mult mai mici * pentru ieșeni, comparația poate părea măgulitoare pe hârtie, dar în realitate este un semnal de alarmă: avem costuri de metropolă, dar venituri de provincie * la nivel național, situația arată astfel: Constanța - 187 dolari /lună, București - 186 dolari /lună, Brașov - 175 dolari /lună, Iași - 165 dolari /lună, Cluj-Napoca - 160 dolari /lună, Timișoara - 155 dolari /lună
Un studiu amplu realizat recent de Deutsche Bank arată că München este orașul cu cele mai mari facturi la utilități din lume. Germania reușește performanța nedorită de a avea trei orașe între primele patru ale clasamentului mondial, depășind chiar și capitalele vestice considerate scumpe.
Locuitorii din München plătesc, în medie, 404 dolari pe lună pentru electricitate, încălzire, răcire, apă și gunoi — o creștere de aproape 40% față de 2020.
Pe locul al doilea se află Edinburgh (Scoția), unde facturile ajung la 378 dolari /lună, în urcare spectaculoasă cu 85% în doar cinci ani.
Podiumul este completat de Frankfurt, centrul financiar al Uniunii Europene, cu 370 dolari /lună (+43% față de 2020).
Capitala germană Berlin ocupă locul 4, cu 364 dolari pe lună (+45%), iar pe poziția a cincea a urcat surprinzător Varșovia, unde familiile poloneze plătesc 357 dolari, adică dublu față de acum cinci ani (+103%).
Urmează Viena (332 dolari), Londra (322 dolari), Praga (313 dolari), Amsterdam (300 dolari) și Oslo (296 dolari).
Orașul norvegian este și cel cu cea mai mare creștere procentuală: +122% din 2020 încoace.
Iașul, între Tokyo și Singapore. România, la mijlocul clasamentului mondial
Deși România nu figurează oficial în analiza băncii germane, o comparație realizată de FinEco24 (una dintre cele mai importante companii care realizează analize de piață), pe baza datelor Numbeo, arată că Iașul și alte mari orașe românești se poziționează la un nivel apropiat de metropole asiatice precum Tokyo sau Seul, însă cu venituri mult mai mici.
Astfel, o gospodărie ieșeană plătește circa 165 de dolari pe lună pentru utilități, valoare care o plasează la același nivel cu Tokyo sau Seul, potrivit evaluării FinEco24.
La nivel național, situația arată astfel: Constanța: 187 dolari /lună, București: 186 dolari /lună, Brașov: 175 dolari /lună, Iași: 165 dolari /lună, Cluj-Napoca: 160 dolari /lună, Timișoara: 155 dolari /lună.
Dacă am introduce aceste valori în topul global al Deutsche Bank, Bucureștiul și Constanța s-ar situa pe locul 28 mondial, imediat după Madrid și Barcelona.
În schimb, Iașul ar fi la egalitate cu Tokyo, iar Clujul cu Singapore – diferența esențială fiind că salariul mediu ieșean (aproximativ 900 dolari) este de peste patru ori mai mic decât cel japonez.
De ce costurile cresc chiar și în orașele mai ieftine
Scumpirile nu țin doar de energie, ci și de infrastructura de distribuție și de politicile de mediu.
În România, în ultimii trei ani, tarifele la electricitate și gaze au fost plafonate, dar costurile reale de producție au continuat să crească. Odată cu ridicarea plafonării, se estimează că facturile reale la utilități ar putea urca cu 20–30% în următorii doi ani.
Pentru Iași, o problemă suplimentară o reprezintă pierderile mari în rețelele de termoficare. „În unele zone ale orașului, pierderile depășesc 30%, ceea ce înseamnă că o treime din energia produsă nu ajunge niciodată în apartamente. Aceste pierderi sunt suportate tot de consumator”, explică un specialist.
Dacă am traduce nivelul de 404 dolari /lună (cât se plătește în München) la veniturile medii din România, am descoperi că echivalentul ar fi o factură de peste 2.000 de lei lunar, o sumă imposibilă pentru majoritatea familiilor din Iași.
Chiar și așa, costurile actuale de 160–170 dolari /lună reprezintă aproximativ 20% din venitul net al unui ieșean mediu – o pondere dublă față de cea suportată de un locuitor din Viena sau Berlin.
România nu e printre cei mai scumpi, dar simte cel mai tare factura
Topul Deutsche Bank arată că Europa a devenit epicentrul scumpirilor energetice, iar Germania plătește prețul cel mai mare al tranziției verzi.
România, deși pare la mijlocul clasamentului mondial, resimte cel mai dur efectul prețurilor, pentru că veniturile sunt mult mai mici, iar infrastructura de distribuție este ineficientă.
Pentru ieșeni, comparația cu Tokyo poate părea măgulitoare pe hârtie, dar în realitate este un semnal de alarmă: avem costuri de metropolă, dar venituri de provincie.
Iar în lipsa investițiilor serioase în rețele moderne, eficiență energetică și producție locală curată, facturile vor continua să ardă buzunarele chiar și fără un „München” la orizont.
„Europa continentală este sub presiune energetică – mai ales Germania, care a depins multă vreme de gazul rusesc. Efectul combinat al inflației, al taxelor de mediu și al investițiilor în tranziția verde se vede direct în facturile populației”, explică un analist citat de Deutsche Bank.
Lumea între scumpiri și excepții
Dacă Europa domină topul scumpirilor, alte regiuni arată un tablou mai nuanțat.
Primul oraș din afara continentului este Tel Aviv (locul 14, 268 dolari /lună), iar în Asia, Hong Kong ocupă locul 19 (231 dolari /lună).
În Statele Unite, San Francisco are cele mai ridicate costuri, cu 221 dolari /lună, urmat de Boston (196 dolari), Chicago (185 dolari), Los Angeles (182 dolari) și New York City (181 dolari).
De remarcat: un newyorkez plătește cu aproape jumătate mai puțin decât un berlinez pentru aceleași utilități.
La polul opus, în Cairo, costul utilităților a scăzut cu 31%, ajungând la doar 26 dolari /lună – dar scăderea e iluzorie, fiind cauzată de prăbușirea lirei egiptene, care a pierdut 70% din valoare față de dolar.
În Asia, Tokyo (165 dolari /lună, -26%) și Seul (164 dolari /lună, -12%) au înregistrat scăderi reale, în timp ce în Europa Budapesta surprinde pozitiv cu o ieftinire de 11%, ajungând la 147 dolari /lună.
Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!