Iașul ca oglindă emoțională. Ce spune dulcele târg despre locuitorii săi?

„Iașul nu e doar un oraș. E o stare”, mi-a spus Maria Popescu, fostă profesoară de istorie, în timp ce se odihnea pe o bancă din Cimitirul Eternitatea, într-o după-amiază cu soare moale. Ținea mâinile strânse și privirea în trecut. N-am întrebat nimic, dar răspunsul ei părea că venea dintr-un dialog nevăzut între om și loc.

Când treci zilnic pe lângă Palatul Culturii, pe lângă Universitate sau pe lângă terasele ticsite din Piața Unirii, nu-ți dai seama că Iașul nu ne vorbește doar prin clădirile sale, ci prin felul în care le locuim. Sau le ocolim. Sau le ignorăm. Ce spune, deci, Iașul despre noi?

Orașul care așteaptă

Iașul e, în multe locuri, un oraș care așteaptă. Așteaptă finanțări, așteaptă drumuri, așteaptă soluții. Dar mai ales, așteaptă ca oamenii să nu mai plece. Pe peronul Gării sau pe aeroport, e un tipar emoțional care se repetă: o mână ridicată în aer, un bagaj tras după un vis și un zâmbet care ascunde teamă. Cei care pleacă nu o fac cu ușurință. Pleacă pentru că orașul nu le mai răspunde. Pentru că nu mai văd oglindirea speranței lor în vitrinele goale, în spațiile verzi uitate sau în discursurile politice învechite. Dar orașul e și cel care rămâne. Cu băncile lui sparte în cartiere, cu femeile care își cresc nepoții în locul fiicelor plecate, cu profesorii care încă aprind o scânteie în ochii unor elevi dezorientați.

Emoțiile din cartiere

Iașul nu se trăiește doar în centru. Dacă te abați de la traseele turistice, vei descoperi orașul profund. Tinerii din Dacia spun că, în loc să viseze la apartamente cu vedere la Palas, ar vrea doar liniște și un loc de muncă. Părinții care dimineața își dus copiii la școală în tramvaiele aglomerate așteaptă să fie „loc de mai bine”, iar bătrânii așteaptă ca pensia să le neschimbată. Fiecare dintre acești oameni conține o emoție a orașului – una nerostită, dar puternică.

Palatul cu oglinzi sparte

Centrul Iașului arată impecabil, la o primă vedere. Clădiri renovate, terase elegante, librării cochete. Dar dacă te uiți mai bine, vezi reflexii sparte. Multe dintre ele sunt aspirațiile înfrânte ale unei generații care s-a săturat să aștepte „mâinele” promis.

Studenții care termină cursurile în Capitala Moldovei vorbesc despre „capitala de tranziție”. E locul unde devii cineva pentru altundeva. Dar ce ar fi dacă Iașul ar deveni un loc în care rămâi fiindcă te regăsești? Un oraș care nu doar promite, ci împlinește. Care nu doar arată bine în poze, ci se simte bine de trăit. Orașele ne oglindesc. Ceea ce nu reușim să exprimăm ca societate, se vede în asfaltul crăpat, în spațiile verzi neîngrijite, dar și în micile gesturi de frumusețe urbană. Într-o florărie de colț, într-un concert în curtea unei case vechi, în oamenii care încă spun „bună ziua” în tramvai. Dacă Iașul pare obosit, poate și noi suntem. Dacă Iașul pare poetic, e pentru că încă mai avem o parte care visează. Și dacă orașul devine ostil, e pentru că ne-am uitat între timp unii pe alții.

Clara DIMA

Sursa foto – La Iași