Iașul cultural, oraș de tranzit pentru turiști

* turismul din Iași arată, în prima jumătate a lui 2025, un oraș intens vizitat, dar puțin trăit: 161.324 de sosiri, 270.290 înnoptări și o ședere medie de doar 1,68 zile * ponderea redusă a turiștilor străini și pierderea valorii economice prin platforme și lanțuri comerciale externe limitează impactul real al turismului în economia locală

În primul semestru al anului 2025, Iașul a înregistrat 161.324 sosiri și aproximativ 270.290 înnoptări, cu o durată medie de ședere de doar 1,68 zile. Cifra aceasta — aproape două nopți — spune mai mult decât orice raport: orașul este vizitat, apreciat, lăudat, fotografiat, dar nu este trăit. El funcționează încă predominant ca oraș de tranzit sau „oraș de eveniment”, nu ca destinație în sine.

Ponderea turiștilor străini rămâne modestă, în jur de 14,6% în primul semestru. Această proporție contează, pentru că nerezidenții sunt cei care, în medie, cheltuiesc mai mult pe un sejur în România — aproximativ 3.160 lei/persoană. În lipsa lor, orașul se bazează aproape exclusiv pe vizitatori români, care vin, consumă prudent, rămân puțin și pleacă repede. Este o structură care limitează direct valoarea economică a turismului.

În iunie 2025, gradul total de ocupare a unităților de cazare din Iași a fost de aproximativ 40,5%, iar hotelurile au performat ceva mai bine, în jur de 46%. De câțiva ani, situația este aceeași: orașul se umple în perioadele cu pelerinaje, festivaluri, conferințe academice sau concerte mari, pentru ca apoi să coboare într-un extrasezon prelungit. Se creează astfel o dependență de vârfuri, care face ca veniturile din turism să fie oscilante și dificil de planificat.

Situația este complicată de creșterea accelerată a pieței de închirieri pe termen scurt (Airbnb & co.), unde în Iași funcționează aproximativ 421 unități active. Doar o parte dintre acestea se regăsesc în statistici oficiale. Rezultatul: hotelurile par să piardă teren, autoritățile văd doar o parte din piață, iar taxarea și infrastructura se planifică „în orb”. Nu Airbnb este problema. Lipsa cartografierii este problema. Fără o imagine reală a capacității și cererii, orașul nu poate lua decizii de dezvoltare coerente.

Mai mult, chiar și atunci când turiștii cheltuiesc în Iași, nu toți banii rămân aici. Platformele internaționale de rezervare rețin între 14% și 16% din valoarea tranzacțiilor, iar o parte dintre restaurante, cafenele și experiențe turistice folosesc ingredientele, serviciile și produsele achiziționate din lanțuri naționale sau internaționale, nu de la producători locali. Banii intră în oraș, circulă puțin, apoi ies. Este ceea ce economia turistică numește leakage: pierderea valorii înainte ca aceasta să fie reținută local.

Așadar, atunci când ne întrebăm „De ce Iașul nu câștigă din turism pe măsura reputației sale culturale?”, răspunsul este limpede: nu povestea lipsește, ci conversia.

Iașul are tot ceea ce alte orașe din România încearcă disperat să construiască artificial: un filon identitar autentic, un strat profund de memorie, spiritualitate, literatură, muzică, patrimoniu și vocație academică. Are locuri care nu pot fi replicate, chiar dacă ar fi dublate și înstărite: Copoul nu are echivalent, Palatul Culturii nu poate fi înlocuit, Biserica Trei Ierarhi nu poate fi reprodusă, iar Bojdeuca lui Creangă nu poate fi mutată într-o lume digitală fără să piardă vibrația lemnului și mirosul toamnei. Dacă Iașul dorește să treacă de la „oraș admirat” la oraș valorificat, cheia nu stă în mai multe festivaluri, mai multe afișe sau mai multe broșuri. Cheia stă în prelungirea șederii, creșterea ponderii turiștilor străini, tranziția pieței Airbnb la lumină și refacerea lanțului economic local, astfel încât banii cheltuiți în Iași să rămână în Iași.

Dan DIMA