Iașul de lut. Peste 1.100 de case din chirpici au rămas în picioare

* casele din chirpici nu au dispărut, chiar dacă sunt aproape invizibile în peisajul noilor dezvoltări imobiliare * în județ mai există peste 1.100 de astfel de locuințe, aproape toate în mediul rural, dar cu urme încă vizibile și în urban, în zone vechi sau periferice * pentru multe gospodării, chirpiciul a rămas mult timp alegerea logică: ieftin, la îndemână, bun izolator și adaptat unei lumi în care casa se făcea cu pământul din curte și munca familiei

În județul Iași, modernizarea rapidă a locuirii nu a șters complet urmele vechii Moldove rurale. Încă mai există 1.106 locuințe convenționale din paiantă sau chirpici, dintr-un total de 406.283 de locuințe. Dintre acestea, 1.056 sunt în mediul rural, iar doar 50 în urban, ceea ce arată clar că acest tip de casă a rămas, în esență, un fenomen al satelor ieșene.

Cele mai multe astfel de case sunt în comuna Țibana, unde strategia de dezvoltare locală notează explicit că „clădirile din localitate sunt construite în majoritate din chirpici sau paiantă”. Aceeași continuitate a fondului vechi de locuințe este și la Scobinți, dar și ăn satele din Tomești, unde PUG-ul local vorbește despre locuințe vechi „din vălătuci și chirpici”. Aceste exemple nu compun un clasament oficial pe sate, dar conturează o geografie clară: chirpiciul rezistă acolo unde modernizarea a venit mai târziu și unde gospodăria tradițională a rămas dominantă mai mult timp.

În municipiul Iași, urmele cele mai clare apar în zone de margine, în cartiere sau fronturi de stradă care au păstrat multă vreme un caracter semi-rural. Un studiu despre evoluția urbanistică a orașului menționează explicit existența unor „locuințe rurale din chirpici” în nordul Țicăului, pe strada Strugurilor, precum și în zone din Smârdan și Obreja. Galata apare și ea în documentațiile urbanistice recente: strada Strugurilor este identificată oficial ca fiind în zona Galata, iar un act al Primăriei menționează pe strada Podișului nr. 22 B o construcție cu pereți din bolțari și chirpici. În alte documente apar și exemple punctuale, precum strada Sfântul Ioan nr. 1A, unde este menționată o clădire din zidărie de chirpici cu stâlpi și grinzi de lemn, sau strada Mihai Cămăruț nr. 5, unde apar pereți din blocuri de chirpici.

Astfel de case au fost preferate pentru că erau ieftine. Chirpiciul însemna lut, paie, apă și muncă locală, adică exact materialele la care o familie rurală avea acces fără costuri mari. În al doilea rând, astfel de locuințe și-au păstrat reputația de case „care țin bine”: răcoroase vara, relativ călduroase iarna, cu pereți care păstrează lent temperatura. Strategia Națională a Locuirii arată că milioane de români au locuit sau încă locuiesc în case din lemn ori chirpici, mai ales în zonele rurale și periurbane, ceea ce arată că nu vorbim despre o raritate, ci despre un strat vechi și încă vizibil al locuirii din România.

În județul Iași, casele din chirpici nu mai definesc peisajul, dar nici nu au dispărut. Ele rezistă în sate, în gospodării moștenite, în comune unde timpul a mers altfel decât în jurul marilor șantiere rezidențiale, dar și în câteva colțuri din oraș unde urbanul se întâlnește încă cu memoria satului. În spatele cifrei se află, de fapt, o lume veche care nu s-a stins complet: un Iași de lut, încă în picioare.

Dan DIMA