Iașul devine capitala viitorului urban: găzduiește un summit care promite să schimbe orașele României
* prima ediție a Summitului Orașelor din România va avea loc pe 23 și 24 aprilie 2026, la Iași, cu participarea a peste 300 de primary, arhitecți, urbaniști, bancheri internaționali și reprezentanți ai mediului academic
Iașul intră în prim-planul transformării urbane din România, odată cu lansarea unei inițiative ambițioase care promite nu doar dezbateri, ci soluții concrete: TILIA – Today’s Ideas and Leadership In Action. Anunțată de IULIUS Company, această platformă națională marchează începutul unui demers anual menit să redefinească modul în care sunt gândite și dezvoltate orașele românești.
Prima ediție a Summitului Orașelor din România va avea loc pe 23 și 24 aprilie 2026, într-un cadru simbolic și spectaculos – Palatul Culturii din Iași. Peste 300 de participanți – de la primari și arhitecți, până la urbaniști, bancheri internaționali și reprezentanți ai mediului academic – sunt așteptați să ia parte la un eveniment care promite să aducă la aceeași masă ideea și implementarea.
TILIA nu se vrea a fi doar un summit, ci un laborator național de soluții urbane, un loc unde viziunea se transformă în proiecte reale, finanțabile și aplicabile. Într-un context în care orașele României se confruntă cu provocări majore – de la infrastructură și locuire, la sustenabilitate și calitatea vieții – organizatorii propun o schimbare de paradigmă: mai puțină teorie, mai multă acțiune.
Evenimentul capătă o dimensiune internațională prin parteneriatul cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care își propune să contribuie la conturarea unor orașe mai verzi, mai incluzive și mai bine finanțate.
Unul dintre punctele de maxim interes ale acestei ediții este expoziția „Future Proof”, semnată de celebrul birou internațional Foster + Partners, prezentată în premieră în România.
Summitul TILIA este structurat în două zile-cheie, fiecare cu o miză distinctă: 23 aprilie – Viziune și design urban: idei, concepte și modele internaționale pentru orașe mai inteligente și mai prietenoase cu oamenii; 24 aprilie – Finanțare și implementare: mecanisme concrete, parteneriate și soluții reale pentru punerea în practică a proiectelor.
Pe scena principală, experți în politici publice și reprezentanți ai instituțiilor financiare vor aborda problemele sensibile ale dezvoltării urbane – de la legislație la finanțare. În paralel, o a doua scenă va explora dimensiunile mai puțin discutate, dar esențiale: cultură, sănătate mintală, natură urbană și identitate locală. Carmen DEACONU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!