Iașul în care copiii nu mai pot merge singuri la școală. Capitala regională a fricii urbane

* într-un oraș unde trotuarele dispar sub roți, unde trecerile de pietoni sunt capcane și unde administrația refuză să-și vadă propriile eșecuri, părinții devin escorte zilnice pentru copiii lor * datele arată fără echivoc: Iașul nu mai este prietenos cu oamenii, ci o capitală a fricii urbane

La Iași, mersul pe jos a devenit un act de curaj. Ceea ce în mod firesc ar trebui să fie cea mai sigură formă de mobilitate – pașii liniștiți ai unui copil spre școală – s-a transformat într-o aventură plină de riscuri. Orașul s-a ridicat împotriva pietonilor, iar drumul copilăriei s-a spart între borduri înalte, asfalt crăpat, trotuare ocupate și claxoane agresive. Capitala Moldovei a devenit un spațiu ostil, unde independența celor mici este confiscată zilnic de haosul urban.

Datele și hărțile disponibile confirmă un adevăr pe care locuitorii îl simt pe propria piele: doar două artere din zona centrală sunt zone pietonale autentice. Restul este un teritoriu în care mașinile au câștigat bătălia. Drumurile au fost lărgite pe seama trotuarelor, spațiile publice au fost transformate în parcări improvizate, iar infrastructura destinată mersului pe jos lipsește sau este degradată. Rezultatul este dramatic: traseele folosite zilnic de elevi nu respectă nici măcar standardele minime de siguranță pietonală. În limbaj simplu, copiii merg la școală pe un traseu periculos.

Raliurile de pe trotuare

Mărturiile părinților dau glas acestei realități. „Îmi zilnic copilul de mână, chiar dacă are 12 ani, de teamă să nu fie lovit de mașinile care accelerează exact în fața trecerilor de pietoni sau a bicicliștilor care umblă haotic”, a spus Alina Dima, o ieșeancă din Nicolina.

 Cartiere întregi trăiesc sub asediul nesiguranței pietonale. Trotuarele sunt sufocate de mașini parcate chiar lângă zidurile școlilor, iar elevii de gimnaziu se deplasează direct pe carosabil. Șantierele permanente, bordurile înalte și trotuarele ocupate de autoturisme creează o imagine de oraș lăsat pradă întâmplării.

Dincolo de aceste exemple, tabloul general este clar: Iașul trăiește în cultura improvizației și a nepăsării. Extinderile de drumuri s-au făcut mereu pe seama pietonilor, iar siguranța copiilor nu a fost niciodată o prioritate reală. Administrația locală preferă să vorbească despre proiecte spectaculoase, investiții cu etichete europene și planuri grandioase, dar refuză să vadă drama zilnică a mersului pe jos. Faptul că un copil nu mai poate străbate singur câteva străzi până la școală nu este doar un simptom urbanistic, ci un eșec moral al celor care conduc orașul.

În alte capitale europene, spațiile pietonale sunt recuperate și transformate în zone sigure, prietenoase, unde viața comunitară reînflorește. La Iași, în schimb, copilăria este împinsă pe marginea drumului. Drumurile care ar fi trebuit să fie pași spre independență s-au transformat în coridoare de pericol. Libertatea de a merge singur la școală a dispărut, iar în locul ei a apărut frica permanentă, normalizată și acceptată.

Clara DIMA