Iașul, între ogor și pustiu. Peste 160.000 de hectare pierdute agriculturii

* în timp ce hărțile oficiale vorbesc despre potențial și dezvoltare, cifrele publice arată o realitate dură: peste 166.000 de hectare din județul Iași nu mai fac parte din circuitul agricol * soluri fertile se pierd, terenuri se degradează, iar autoritățile tac * sub ochii noștri, Iașul își topește, încet, propriul pământ

Iașiul a fost mereu privit drept una dintre regiunile agricole de forță ale Moldovei, un teritoriu cu soluri bogate și tradiție rurală puternică. Dar datele recente schimbă narațiunea. Strategia de Dezvoltare a Județului Iași 2021–2027 consemnează pentru 2023 o cifră care nu mai lasă loc de interpretări: 166.302 hectare sunt încadrate la categoria „terenuri neagricole” — adică suprafețe scoase din uzul agricol, fie prin construire, fie prin degradare sau neproductivitate. Într-un județ cu patrimoniu agricol, această valoare marchează un punct critic: pământul e acaparat, abandonat ori irosit. Ceea ce altădată hrănea familii întregi, astăzi se degradează sau rămâne pârloagă. În zona metropolitană, studiile arată pierderi vizibile: Holboca, Popricani, Tomești, Miroslava, Victoria și chiar Municipiul Iași însuși figurează cu suprafețe de terenuri degradate estimate între 350 ha și 607 ha. Acolo unde cândva erau lanuri, astăzi găsești sol erodat, alunecări, haldă de moloz sau câmpuri lăsate în voia prafului. Dacă doar câteva UAT-uri cumulează aproape o mie de hectare degradate, câte se adună la scara întregului județ?

În plus, există semnale punctuale din documentele locale: hotărâri și planuri care vorbesc despre suprafețe „pășune/neproductiv” propuse pentru împădurire la Popricani, precum și statistici municipale care consemnează explicit „terenuri degradate și neproductive” în intravilanul Iașiului — un diagnostic urban care nu mai poate fi ignorat. Aceste indicii nu oferă încă o cifră județeană totală, dar arată direcția: degradarea nu e excepție, e regulă.

În timp ce realitatea din teren se înrăutățește, tăcerea instituțională persistă. Un document al Consiliului Județean Iași din 2025 amintește vag „terenuri degradate și terenuri” în contextul împăduririlor, fără a publica un total. Când degradarea iese din tabele, iese și din responsabilitate. Lipsa raportărilor periodice despre starea solului nu e un simplu accident birocratic; e o politică a orbirii, una care permite ca pierderea să devină ireversibilă.

Pe fundalul acestei tăceri statistice, județul trăiește o dublă presiune: seceta pedologică și urbanizarea accelerată. Comunele din jurul municipiului se lărgesc neplanificat, iar terenurile agricole fertile se transformă rapid în platforme industriale, parcări sau ansambluri speculative. Pământul se cedează pe bucăți, iar rădăcinile comunității se subțiază odată cu el. Ceea ce nu se mai măsoară, nu se mai recuperează; ceea ce nu se apără, se pierde.

Adevărul crud e că Iașiul pierde teren, la propriu. Nu din lipsă de pământ, ci din lipsă de grijă. Solul — organismul viu care ne hrănește — a ajuns o rubrică vagă în rapoarte. Până când autoritățile vor spune clar, cu cifre, câte hectare de pământ s-au degradat și unde, procesul va continua în tăcere. Iar atunci nu vom mai vorbi doar despre „terenuri degradate”, ci despre un județ degradat.

Dan DIMA