Iașul răsună în octombrie. Filarmonica „Moldova” deschide luna cu două concerte simfonice de excepție
* instituția de cultură inaugurează luna octombrie cu două seri grandioase de muzică clasică * publicul va asculta capodopere de Beethoven, Bruch și Șostakovici, sub bagheta lui Nicolò Foron * Vlad Conta va aduce în atenție măreția simfoniilor lui Schubert
Luna octombrie începe la Iași cu două întâlniri memorabile cu arta simfonică. Joi, 2 octombrie, la ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților va găzdui un concert în care orchestra Filarmonicii MOLDOVA se va afla sub bagheta dirijorului Nicolò Foron, având-o ca solistă pe violonista Mira Foron. Programul include selecțiuni din „Egmont” de Ludwig van Beethoven, celebrul Concert nr. 1 pentru vioară și orchestră de Max Bruch și Simfonia nr. 9 de Dmitri Șostakovici, lucrări care promit o seară de forță dramatică, lirism și virtuozitate.
Tot la Casa de Cultură a Studenților, vineri, 10 octombrie, de la aceeași oră, publicul ieșean va putea asculta un concert integral dedicat lui Franz Schubert, sub conducerea dirijorului Vlad Conta. De la delicatețea uverturii „Rosamunde” până la misterul simfoniei „Neterminata” și monumentalitatea Simfoniei a IX-a, această a doua întâlnire a lunii transformă Iașul într-un epicentru al emoției muzicale.
Biletele se pot achiziționa direct de la Casa de bilete a Filarmonicii, pe strada Cuza Vodă nr. 29, sau online prin platforma bilete.ro.
Maura ANGHEL